„Chiar dacă repausatul nu e vrednic de iertare, făcând milostenie, noi îl plecăm pe Dumnezeu spre milă. Dacă după rugăciunea lui Pavel, Domnul a mântuit pe unii şi a dăruit har mai multora, pentru ce n-ar face El acelaşi lucru pentru noi?” (Tâlcuire la F. Ap.) „Nu de înmormântă­rile bogate şi sicriele scumpe - zice el - trebuie să ne îngrijim; ci prin multele milostenii să îndemnăm pe văduve, pe orfani şi pe săraci să se roage pentru repausat”. Deşi acestea nu sunt plinite de însuşi repausatul, el poate totuşi să atragă asupra lui mila lui Dumnezeu şi să scape din iad. Milostenia nu este făcută în zadar, „nimic nu e mai puternic decât milostenia - zice marele dascăl - pentru a şterge păcatele; curăţia şi postul nu fac bine decât celui ce le practică şi ele nu contribuie decât la propria sa mântuire; pe când milostenia se răspândeşte asupra tuturor şi îmbrăţişează toate mădularele trupului lui Hristos”. Sfântul Ioan Gură de Aur predica adesea credincioşilor despre binefacerea milosteniei şi ale altor fapte ale milei asupra soartei repausaţilor.

Astfel, în tâlcuirea sa la Evanghelia lui Ioan, el zice: „Voieşti să cinsteşti pe repausatul tău? Cinsteşte-l prin milostenie şi fapte izvorâte din ea, căci numai mila scapă sufletele din chinurile veşnice”. Vorbind de plânsul nemăsurat şi de înmormântările pompoase, ca de lucruri cu totul nefolositoare repausaţilor ca şi celor vii, el zice: „Milostenia, făcută pentru repausat este de mare ajutor pentru mântuirea sa. Îngropările bogate nu dovedesc dragostea pentru cel mort, ci vanitatea. De voieşti să plângi într-adevăr pe repausat, îţi voi arăta un altfel de îngropăciune şi te voi învăţa a-l îmbrăca cu haine cu care el se va scula în ziua judecăţii şi-l vor slăvi; aceste haine sunt milosteniile, ce vor învia împreună cu el. Milostenia este o pecete cu care el e pecetluit şi care va face să strălucească hainele sale când va auzi: „Flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc”. Aceasta îl face slăvit, îl face luminos, aceasta depărtează primejdia. Să îngropăm adormiţii într-un chip folositor şi lor şi nouă pentru slava lui Dumnezeu; să facem multe milostenii pentru ei; să le dăm bune merinde pentru cale”.

(Părintele Mitrofan, Viața repausaților noștri și viața noastră după moarte, Editura Credința strămoșească, Petru Vodă – Neamț, 2010, pp. 215-216)