Aducerea la marea sărbătoare a Iașilor, Sfânta Cuvioasa Parascheva, a moaștelor altor sfinți, devenită binecuvântată și de folos tradiție, se datorează Preafericitului Părinte Patriarh Daniel din vremea în care păstorit Biserica lui Hristos din Moldova în calitate de mitropolit. După mulțimea de moaște ale unor sfinți sau relicve sfinte aduse la Iași de ziua Sfintei, începând cu fragmentul din lemnul Sfintei Cruci de la Mănăstirea Xiropotamu din Grecia (1992), apoi cu moaștele Sfântului Andrei, Întâiul Chemat, Apostolul și Ocrotitorul României (tot din Grecia, în 1996), în anul de grație 2022 Înaltpreasfințitul Părintele Teofan,  Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a rânduit aducerea moaștelor Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț.  

Aceasta, pe de o parte pentru a cinsti după cuviință doi mari cuvioși rugători ce ocrotesc Moldova și nu numai, iar pe de alta de a binecuvânta pelerinii în „anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului” și, de asemenea, de a arăta la modul cel mai concret valoarea neprețuită a rugăciunii atât în viața Bisericii, cât și a creștinului, ea conducând spre sfințenie.  

Despre viața și lucrarea lor, ca și despre „binefacerile Sfintei Parascheva” s-a vorbit și s-a scris mult.  

Elementele distincte

Sfânta Parascheva a trăit la începutul secolului al XI-lea, Sfântul Paisie șapte secole mai târziu (în cel de-al XVIII-lea);

Sfânta Parascheva s-a născut într-o familie cu puțini membri, având doar doi copii, ea și fratele ei, Eftimie, care, călugărindu-se, a devenit episcop de Madite, Sfântul Paisie a văzut lumina zilei într-o familie numeroasă, cu doisprezece copii, el fiind al 11-lea din cei 12 ai familiei;

Sfânta Parascheva nu a urmat nici o școală, nu a avut știință de carte, singurele ei surse de educație fiind propria familie, „biserica mică”, și familia mare, Biserica, pe care a frecventat-o din pruncie, participând la slujbe cu multă „luare aminte”. Sfântul Paisie a beneficiat de o educație temeinică, frecventând primul ciclul de studii (de 4 ani) al celebrei Academii Movilene, apoi a continuat cu învățarea limbii grecești în vederea cunoașterii și traducerii operelor Sfinților Părinți, cu predilecție a celor isihaști;

Sfânta Parascheva, după pelerinajul și viețuirea în mai multe zone (Heracleea Pontului și pustiul Iordanului), revine, prin Constantinopol, în localitatea natală, unde a viețuit până la sfârșitul vieții pământești (aproximativ încă doi ani) în smerenie adâncă, necunoscută sau nerecunoscută de nimeni. Deși și-a petrecut ultima parte a vieții în locul natal, ea s-a mutat la Domnul sau și-a dat obștescul sfârșit ca o străină. Sfântul Paisie, însă, a devenit foarte cunoscut și apreciat, căutat și urmat de „mulțime multă” de monahi. A ajuns un mare „stareț” sau „gheronda”, în sensul de părinte și îndrumător duhovnicesc;

Sfânta Parascheva a avut o viață destul de scurtă, aproximativ 27 de ani, în timp ce Sfântul Paisie s-a bucurat de o vârstă frumoasă, vârsta psalmistului, 72 de ani;

Sfânta Parascheva a fost recunoscută prin viața ei aleasă și curată, ascetică și de rugăciune, de sfințenie cu alte cuvinte, și canonizată la scurtă vreme de către Patriarhia ecumenică, într-o perioadă necunoscută, Sfântul Paisie a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Rusă în anul serbării mileniului de creștinism, în 1988, la 194 de ani de la adormirea sa întru Domnul);

Sfintele moaște ale Cuvioasei Parascheva au fost descoperite în chip minunat și au fost așezate, rând pe rând, în importante centre ale lumii ortodoxe (Epivat, Târnovo, Vidin, Belgrad, Constantinopol și Iași), moaștele Sfântului Paisie au fost scoase la lumină în urma săpăturilor efectuate special în acest scop, ele fiind așezate spre cinstire în biserica mănăstirii care i-a dat și numele, lavra Neamțului.              

Elementele comune

Sfânta Parascheva s-a născut într-o familie de buni creștini, ea având singurul frate slujitor al Bisericii, în calitate de episcop. La fel și Sfântul Paisie, a avut mai multe rude care au slujit Biserica atât ca monahi, cât și ca preoți sau protopopi;

Sfânta Parascheva, ca și Sfântul Paisie au frecventat de mici biserica, participând cu toată evlavia și luarea aminte la slujbele oficiate, în mod deosebit la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie;

Sfânta Parascheva, dar și Sfântul Paisie au deprins din cea mai fragedă vârstă rugăciunea și postul, au citit Ceaslovul și Psaltirea, Sfânta Scriptură și Sfinții Părinți;

Sfânta Parascheva și Sfântul Paisie au avut din tinerețe o puternică chemare spre viața monahală, amândoi luând „chipul îngeresc”, devenind monahi, intrând în ceata „preacuvioșilor și de Dumnezeu purtători Părinți ai noștri”;   

Sfânta Parascheva și Sfântul Paisie au dus o viață ascetică, cu post aspru, plină de nevoințe, făcând fapte de milostenie, de iubire a aproapelui și, în mod deosebit, au practicat rugăciunea, curățindu-și astfel inima;

Mai presus de toate, atât Sfânta Parascheva, cât și Sfântul Paisie au avut ca model pe Mântuitorul, „bărbatul desăvârșit” (Efes. 4,13), Care „ieri, astăzi și în veci, este Același” (Evrei 13,8) și s-au împărtășit de Același Duh Sfânt.

Ca o concluzie, deși cei doi sfinți au trăit în epoci și zone diferite, cu toate că s-au născut în familii diferite și au fost de gen diferit, s-au nevoit în așezăminte monahale diferite și altele, au avut în comun trăirea, Biserica și Dumnezeu.

Așa înțelegem cum oamenii duhovnicești în general și sfinții în special, indiferent de timpul și locul unde s-au născut, pentru că au trăit în același Duh, în Duhul lui Dumnezeu, Acesta i-a ajutat să devină una sau la fel „după chip” și să ajungă la „asemănarea cu El”.