Sfântul Cuvios Nichifor Leprosul
Sfântul Cuvios Nichifor Leprosul
Cuviosul Nichifor Leprosul s-a născut în insula Creta într-o familie de țărani evlavioși și a rămas orfan de mic. La vârsta de treisprezece ani s-au arătat pe trupul lui primele semne ale „bolii sfinte” cum este numită lepra în Biserica lui Hristos. Ca să scape de izolarea definitivă care îl aștepta, s-a adăpostit pentru o vreme în Egipt. La douăzeci și patru de ani a ajuns la leprozeria din Hios aflată în grija Sfântului Antim din Hios, unde a fost tuns monah. Aici, vreme de patruzeci și unu de ani, deși era din ce în ce mai schilodit de boală, s-a dăruit cu răbdare mucenicească nevoințelor mai presus de fire, arătându-se pildă de urmat pentru frații lui de suferință.
După descoperirea leacului leprei în anul 1947, leprozeria din Hios s-a închis și Cuviosul a fost mutat la Spitalul Sfânta Varvara din Atena. Orb și țintuit pe patul de suferință, însă înzestrat cu multe harisme dumnezeiești, și-a petrecut ultimii ani din viață însuflând nădejde deznădăjduiților, mângâiere suferinzilor, râvnă tinerilor. La vârsta de șaptezeci și patru de ani sfântul lepros a plecat din lumea aceasta, iar mai târziu descoperirea sfintelor sale moaște și nenumăratele vindecări pe care le face și astăzi l-au arătat a fi unul dintre cei mai mari mijlocitori ai vremurilor noastre.
În anul 2012 Patriarhia Ecumenică a săvârșit proslăvirea Sfântului Nichifor Leprosul, cu zi de prăznuire pe 4 ianuarie, ziua adormirii sale.
Viața Sfântului Nichifor Leprosul
Cuviosul Părintele nostru Nichifor Leprosul a trăit ca monah în leprozeria din insula Chios (Grecia) în secolul al XX-lea. A fost ucenic al Sfântului Antim din Chios. Prăznuirea sa se face pe 4 ianuarie.
Calendar ortodox29 Noiembrie
Rugăciuni zilnice
- Rugăciunile dimineții
- Rugăciunile serii
- Paraclisul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
- Canon de pocăință către Domnul nostru Iisus Hristos
- Canonul de rugăciune către îngerul păzitor al vieții omului
- Rugăciune la începerea lucrului
- Psaltirea
- Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului
- Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva
- Acatistul Sfintei Cruci
- Rugăciune de mulţumire către Maica Domnului
- Rugăciune de mulțumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu
Rugăciuni și acatiste
- Acatistul pentru vindecarea de cancer, către icoana Maicii Domnului „Pantanassa”
- Acatist către Maica Domnului, pentru izbăvirea de patima beției, înaintea icoanei „Potirul Nesecat”
- Rugăciune către Maica Domnului pentru vindecarea de boli
- Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei
- Acatistul Sfântului Mucenic Efrem cel Nou
- Acatistul Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina
- Acatistul Sfântului Ioan Rusul
- Acatistul Sfântului Luca Doctorul, Arhiepiscopul Simferopolului
- Acatistul Sfântului Mare Mucenic Mina
- Acatistul Sfântului Sfințit Mucenic Ciprian, izbăvitorul de vrăji, blesteme și de toată lucrarea diavolească