Sfinții Mucenici Rafail, Irina și Nicolae din Insula Lesvos

Sfinții Mucenici Rafail, Irina și Nicolae din Insula Lesvos
Pe sfinții mucenici ai lui Hristos, pe dumnezeiescul Rafail, pe vrednicul Nicolae, împreună cu fecioara Irina, mijlocitorii noștri, cu cântări să îi mărim.
Viața Sfinților Mucenici Rafail, Nicolae și Irina
A fost voia Domnului ca sfintele moaște să fie aflate după aproape 500 de ani, iar descoperirea lor să se facă chiar sub îndrumarea sfinților mucenici. Ei s-au arătat în vise sau vedenii unor oameni credincioși cărora le-au descoperit mucenicia lor, dar și unde trebuiau să sape ca să găsească urme ale sfintei mănăstiri.
Calendar ortodox30 Iunie
Rugăciuni zilnice
- Rugăciunile dimineții
- Rugăciunile serii
- Paraclisul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
- Canon de pocăință către Domnul nostru Iisus Hristos
- Canonul de rugăciune către îngerul păzitor al vieții omului
- Rugăciune la începerea lucrului
- Psaltirea
- Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului
- Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva
- Acatistul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil
- Rugăciune de mulţumire către Maica Domnului
- Rugăciune de mulțumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu
Rugăciuni către sfinții zilei
- Acatistul Sfântului Ierarh Ghelasie de la Râmeţ
- Rugăciune către Sfântul Ghelasie de la Râmeţ
- Canon de rugăciune la Soborul Sfinţilor 12 Apostoli
- Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeţ
- Tropar la Soborul Sfinţilor 12 Apostoli
- Troparul Sfântului Ierarh Ghelasie de la Râmeţ
- Condac la Soborul Sfinţilor 12 Apostoli
- Condacul Sfântului Ierarh Ghelasie de la Râmeţ
- (Audio) Troparul Soborului Sfinților 12 Apostoli (în limba greacă)
- (Video) Troparul Sfântului Ierarh Ghelasie de la Râmeț
- (Video) Troparul Soborului Sfinților 12 Apostoli
Rugăciuni și acatiste
- Acatistul pentru vindecarea de cancer, către icoana Maicii Domnului „Pantanassa”
- Acatist către Maica Domnului, pentru izbăvirea de patima beției, înaintea icoanei „Potirul Nesecat”
- Rugăciune către Maica Domnului pentru vindecarea de boli
- Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei
- Acatistul Sfântului Mucenic Efrem cel Nou
- Acatistul Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina
- Acatistul Sfântului Ioan Rusul
- Acatistul Sfântului Luca Doctorul, Arhiepiscopul Simferopolului
- Acatistul Sfântului Mare Mucenic Mina
- Acatistul Sfântului Sfințit Mucenic Ciprian, izbăvitorul de vrăji, blesteme și de toată lucrarea diavolească