Smerenia este încrederea totală în voia lui Dumnezeu
Simplitatea este sfânta smerenie, adică desăvârşita încredere în Hristos. Să dăm lui Hristos întreaga noastră viaţă. Spunem la Sfânta Liturghie – „toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm” şi, în alt loc, „Ţie, Stăpâne, Iubitorule de oameni, Îţi încredinţăm toată viaţa şi nădejdea noastră, şi cerem şi ne rugăm şi cu umilinţă cădem înaintea Ta”.
Când avem cu Hristos o legătură de încredere desăvârşită, atunci suntem fericiţi, avem bucurie. Avem bucuria Raiului. Aceasta este taina. Şi atunci strigăm cu Apostolul Pavel: „Căci pentru mine viaţa este Hristos şi moartea un câştig” (Filipeni 1, 21), şi „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine” (Galateni 2, 20). O, ce sunt acestea!... Nebunie! Toate să se facă simplu, lin.
Trebuie să mergem singuri către Dumnezeu, întru smerenia şi simplitatea inimii. Ce spune înţeleptul Solomon? Este trebuinţă de simplitate. „Cugetaţi drept despre Domnul şi căutaţi-L cu inimă smerită; căci El Se lasă găsit celor care nu-L ispitesc şi Se arată celor care au credinţă în El” (Înţelepciunea lui Solomon 1, 1-2).
Simplitatea este sfânta smerenie, adică desăvârşita încredere în Hristos. Să dăm lui Hristos întreaga noastră viaţă. Spunem la Sfânta Liturghie – „toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm” şi, în alt loc, „Ţie, Stăpâne, Iubitorule de oameni, Îţi încredinţăm toată viaţa şi nădejdea noastră, şi cerem şi ne rugăm şi cu umilinţă cădem înaintea Ta”.
(Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumeniţa, Galați, 2003, p. 201)
Pleacă-ți capul spre pământ!
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro