Smoothie nutritiv
De multe ori, timpul este prea puțin pentru a putea prepara o masă care să conțină toți nutrienții de care avem nevoie. De aceea, un smoothie poate fi soluția ideală.
Pentru a prepara acest smoothie, aveți nevoie de următoarele ingrediente:
- 3 căni cu lapte de migdale
- 2 nectarine decojite și tăiate felii
- o banană mare congelată
- 2 lingurițe cu pulbere de spirulină
- 2 căni cu spanac tânăr
- 2 curmale decojite.
Puneți toate ingredientele într-un blender și mixați până obțineți un smoothie bine omogenizat. Consumați imediat după preparare. Deoarece această rețetă are un indice caloric destul de ridicat, persoanele care au probleme cu greutatea corporală îl pot folosi pentru a înlocui o masă, mai puțin cea de seară.
Pentru a consulta rețeta noastră de lapte de migdale și beneficiile acestuia pentru organism, citiți aici.
*Materialele de pe acest site au caracter informativ. Înainte de a începe orice fel de tratament naturist trebuie să faceți un test de alergie la tipurile respective de produse. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră, înainte de a începe o cură sau un tratament naturist.
- Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro