Acest început al Postului Crăciunului să ne fie nouă, tuturor, spre înnoire sufletească, spre așezare în cumințenie, cumințenia aceea sfântă, spre a iubi frumosul, spre a iubi libertatea, spre a iubi bucuria, spre a iubi ochii senini și frumoși, nu ochii încețoșați de păcat și de alte răutăți.

Astăzi e pilda samarineanului milostiv, una dintre cele mai frumoase și profunde evanghelii. Ce ne învață aceasta? Indiferent ce ești, să știi să cobori, să te duci la cel oropsit. Să te duci lângă cel necăjit - fie material, fie spiritual. Să ai disponibilitatea să-i legi rănile și să te îngrijești de el. Dar nu să-l lași acolo, undeva, să-l uiți, ci să-l cercetezi și a doua zi. „Când mă voi întoarce, îți voi plăti”, spune samarineanul milostiv celui care l-a încredințat pe cel căzut între tâlhari. Aceasta înseamnă cercetare, nu uitare. Nu i-ai dat ceva, acolo, și l-ai uitat, spunând: Am făcut și eu ce-am putut.

Sunt pentru cel de lângă mine pace, bucurie și lumină?

Să facem permanent ce ne stă în putere, căci dacă ne vom sili mereu spre aceasta, rugăciunea, prezența noastră în biserică - ne va aduna. Ne vom ruga unul pentru celălalt mai mult. Căci, în cele din urmă, societatea noastră suferă de lipsa de rugăciune, trăiește într-o închipuire și o iubire de bani și de plăcere și uită să se mai smerească. Societatea noastră a uitat cu totul să se mai roage.

Să încercăm să avem acea odihnă a lui Hristos înlăuntrul nostru! Căci în cele din urmă, toată zbaterea noastră, tot cuvântul nostru nu este decât pentru lucrul acesta și spre aceasta ne silim: să-L odihnim pe Dumnezeu. Și dacă eu Îl odihnesc pe Dumnezeu, atunci și eu mă odihnesc în Dumnezeu și îl odihnesc pe aproapele. Sunt pentru cel de lângă mine pace, bucurie și lumină. Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca să înțelegem și să împlinim.