Pregătirea și calitățile necesare duhovnicului

 

În cazul Mărturisirii, preotul operează asupra sufletelor celor încredințați spre mântuire, iar acesta nu este un lucru ușor, căci aceeași atenție se cuvine să se dea pregătirii pentru săvârșirea Tainei Spovedaniei, ca și pentru săvârșirea Euharistiei.

Sfântul Ioan Gură de Aur ne oferă certitudinea că preoților li s-a dat de către Dumnezeu o putere mult mai mare decât a îngerilor și au fost înălțați la o măreață slujire dumnezeiască. Astfel, slujitorii bisericești, printr-o bună pregătire teologică, bogată cultură generală, predispoziție permanentă spre slujire și înălțătoare formare duhovnicească, se pot ridica la vrednicia acestei chemări.

În cazul Mărturisirii, preotul operează asupra sufletelor celor încredințați spre mântuire, iar acesta nu este un lucru ușor, căci aceeași atenție se cuvine să se dea pregătirii pentru săvârșirea Tainei Spovedaniei, ca și pentru săvârșirea Euharistiei. Referitor la aceasta putem vorbi de o pregătire îndepărtată și alta apropiată săvârșirii Spovedaniei.

Pentru pregătirea îndepărtată trebuie să avem în vedere mai întâi faptul că lucrarea care se săvârșește în scaunul mărturisirii poartă o adâncă pecete a prezenței harului, ceea ce cere o neîncetată osteneală duhovnicească și o acerbă deschidere spre har din partea preotului duhovnic. Fără acest har, roadele lucrării în scaunul de spovedanie întârzie să apară. Harului i se adaugă experiența și cunoașterea. Preotul trebuie să fie un bun pedagog, cu putere de pătrundere și cunoaștere a oamenilor ce vin către dânsul. Acestea toate își găsesc împlinirea lor când sunt dublate de o serie de alese calități necesare preotului duhovnic, pe care preotul le dobândește fie din naștere, fie din experiență și le cultivă, precum sfințenia vieții, moralitatea exemplară, știința și cultura.

O altă perspectivă a pregătirii îndepărtate a preotului duhovnic este aceea a necesității cunoașterii mijloacelor de lucru psihanalitice și psihoterapeutice și a efectelor acestora față de Taina Mărturisirii. Aceasta este o temă de actualitate, întrucât există mulți oameni, în special tineri, care preferă un psihiatru în locul unui duhovnic. Cunoștințele în acest domeniu îi pot descoperi preotului duhovnic interferențele acestora cu Mărturisirea, dar și superioritatea celei din urmă față de cele dintâi. Psihoterapia arată necesitatea unui confesor care descătușează, dar nu reface, nu reînnoiește, pentru că metoda este lipsită de suportul haric. Dacă psihoterapia reorientează comportamentul în aceleași limite de manifestare, Mărturisirea îl plasează pe penitent din ordinea naturală în ordinea supranaturală, în ordinea harului.

Pregătirea apropiată are în vedere o „pravilă”, o rânduială pe care preotul duhovnic trebuie să o respecte de fiecare dată când are de oficiat Taina Mărturisirii. Înainte de a oficia Taina Spovedaniei, se impune ca preotul să se mărturisească el mai întâi. El este un permanent luptător împotriva păcatului nu doar prin cuvânt, ci și prin faptă, nu doar împotriva păcatului prezent în enoriașii săi, ci și împotriva păcatului care și pe el îl încearcă. Preotul duhovnic este fereastra prin care credincioșii în scaunul de mărturisire privesc spre Hristos; el este fereastra prin care lumina harică de la Hristos, care de față stă nevăzut, se revarsă peste penitent. Preotul deprins să se mărturisească va înțelege stările prin care trece penitentul înainte și în timpul mărturisirii, pentru că pe acestea le-a trăit el mai întâi.

(Pr. Prof. Dr. Viorel Sava, Taina Mărturisirii în riturile liturgice actuale, Editura Trinitas, 2004, pp. 111-118)

De la același autor

Ultimele din categorie