De când s-a declanșat această criză generic numită „Covid-19”, discuțiile pe teme teologice au luat o amploare fără precedent în istoria recentă. Studii ale unor teologi, articole publicate pe internet, postări pe rețelele de socializare, emisiuni TV dedicate - din toate se constată un uriaș interes mai ales cu privire la slujba Sfintei Liturghii și la ceea ce constituie miezul său, adică împărtășirea cu Sfintele Taine. S-a născut, în chip firesc, o serie lungă de întrebări: Are dreptul statul să intervină într-o problematică eminamente religioasă, de dragul (sub pretextul?) respectării unor măsuri sanitare? Lingurița euharistică poate fi „virusată” și, prin urmare, poate deveni mediu de transmitere a unor boli infecțioase? Este sau nu cazul să luăm în discuție schimbarea modalității de împărtășire? Se poate sluji Sfânta Liturghie fără a fi împărtășiți credincioșii? Cum se împărtășeau creștinii în primele veacuri? În cele trei zile cât a stat în mormânt, până la Înviere, Trupul Mântuitorului a cunoscut stricăciunea? Sau – ca să reformulez, citând dintr-un studiu care circulă printre teologi –, „trebuie să ne temem de contaminare în cazul bolilor contagioase care pot ataca latura umană a lui Hristos, Trupul Său Euharistic”? Se duce, la nivel mondial, un război împotriva Euharistiei (prin interpuși) de către satana? Până la urmă, de ce este atât de important să ne cuminecăm cu Sfintele Taine? Ce reprezintă această Sfântă Jertfă a Domnului și de ce este ea esențială pentru mântuirea noastră?

Iată doar o parte dintre întrebările care frământă nu doar pe cei cu preocupări teologice constante, ci și pe mulți dintre credincioșii mai puțin sau deloc catehizați, ba chiar și pe unii din afara Bisericii. Voi încerca să sistematizez posibile răspunsuri la întrebări precum cele de mai sus și, printr-o serie de articole, să vă (re)aduc în atenție acele texte, argumente, opinii față de care eu am o anumită încredințare.

Mai întâi, scurtă lămurire a titlului. De ce „teologie cu lingurița”? Pentru că, deși nu toți ajung să pătrundă tainele teologiei, toți sunt chemați măcar să guste puțin din ele – cu o simbolică „linguriță”. Adică prin texte catehetice sau prin articole scrise cât mai accesibil. „Teologie cu lingurița” – pentru că acesta este acum subiectul de maximă actualitate în Biserică, unul declanșat de așa-numita dispută a „linguriței euharistice”. Nu în ultimul rând, „teologie cu lingurița” pentru că, prin lingurița sfințită și consacrată cuminecării primim, de secole, Însuși Trupul și Sângele Domnului. Și a purta o discuție teologică, indiferent de nivelul său, înseamnă a te raporta mereu la Dumnezeu și la modul lucrării Sale în lume.

Euharistia ca jertfă

Este esențial să pornim discuția noastră de la „problema ființei Euharistiei ca jertfă”. Reper ne este admirabila lucrare de doctorat susținută de un teolog mai puțin cunoscut - Dr. Olimp N. Căciulă („Euharistia ca jertfă”, Deisis, Sibiu, 2016). Această teză de doctorat a fost susținută la doar 26 de ani, în 1931, la Facultatea de Teologie din Atena. Părintele Profesor Ioan Ică sr. consideră că tânărului teolog buzoian îi revine „meritul precursor de a fi introdus prima dată în dezbaterea teologică ortodoxă contemporană tema centrală a jertfei euharistice” (p. 26). Încă din debutul lucrării, autorul subliniază faptul că „nu există popor la care jertfa să nu aibă o importanță primordială: jertfeau politeiști indieni, greci și latini, jertfeau și încă jertfesc idolilor lor animiștii și fetișiștii din America, Africa și Australia. În Vechiul Testament, jertfa ocupă locul cel mai important în viața religioasă publică și privată a evreilor; în Noul Testament, împăcarea se bazează pe Jertfa de pe Cruce a Domnului nostru Iisus Hristos, iar prezentarea ei nesângeroasă și sacramentală zilnică pe altarul creștin face din ea sufletul Bisericii creștine și izvorul de viață dătător al cultului creștin” (p. 59).

Prin Jertfa de pe Cruce, „Domnul nostru Iisus Hristos a împăcat lumea cu Dumnezeu” (p. 125). Doar în Cruce se întâlnesc orizontala umanității cu verticala divinității. Altă cale nu este către Dumnezeu decât aceasta. Numai Cel Ce este Dumnezeu adevărat și Om adevărat poate să constituie „inel de legătură” și Mijlocitor pentru noi. Numai în Hristos (Dumnezeu-Omul) putem fi înfiați de Dumnezeu-Tatăl. Dar pentru aceasta trebuie să ne facem părtași Jertfei Sale, care este una permanentă, chiar dacă istoric este consemnată la un anumit moment, acum două mii de ani. „Domnul se găsește în Cer în stare de jertfă și așa mijlocește la Dumnezeu mântuirea oamenilor pentru fiecare în parte” (p. 394). Blaise Pascal constata, în lungile sale frământări pe această temă: „Iisus Hristos va fi în agonie până la sfârșitul veacurilor; noi nu trebuie să dormim în tot acest timp”. Desigur, jertfă este un cuvânt mai adecvat decât agonie - care are nuanțele sale tragice. Dar ideea e cumva aceeași.

Teologia Jertfei euharistice este paradoxală în formulare: într-adevăr, Domnul a biruit moartea, a înviat și S-a înălțat întru slavă cu Trupul la Cer și șade acum de-a dreapta Tatălui. Dar El este, totodată, și „Jertfă pe jertfelnicul/ altarul Bisericii”, iar acesta este „adevărul sublim care trebuie să umple de bucurie negrăită inima oricărui fiu adevărat al Bisericii” (p. 130). Așadar, Domnul este prezent în Biserica Lui și încă la modul cel mai viu și real cu putință. Sub ce formă? A Jertfei euharistice. Într-una din rugăciunile rostite de preot la Sfânta Liturghie, adresate Mântuitorului, se spune: „vino ca să ne sfinţeşti pe noi, Cel ce sus împreună cu Tatăl şezi şi aici în chip nevăzut, împreună cu noi eşti. Şi ne învredniceşte, prin mâna Ta cea puternică, a ni se da nouă Preacuratul Tău Trup şi Scumpul Tău Sânge şi prin noi la tot poporul”. Hristos devine accesibil în Euharistie tuturor, de la pruncul abia botezat la venerabilul albit de înțelepciune. Vom vedea însă, în articolul următor, că această Jertfă nu acționează magic, ci că este nevoie de o acțiune din partea noastră pentru ca ea să devină lucrătoare în noi.

Citește și:

Teologie cu lingurița (II)