Tratamente naturiste cu uleiuri aromatice
De-a lungul timpului tratamentele pe bază de plante medicinale şi-au dovedit eficienţa, câştigând încrederea bolnavilor. Nu putem, însă, omite faptul că şi uleiurile volatile, extrase din diferite plante, au efecte vindecătoare, validate cu succes în medicina naturistă.
Aromaterapia, căci despre această ramură a fitoterapiei este vorba, recomandă, aşadar, utilizarea uleiurilor eterice extrase din plante, sub diferite forme, în scopul prevenirii şi vindecării anumitor afecţiuni.
Prin conţinutul bogat în diferiţi compuşi chimici, aceste uleiuri aromatice prezintă efecte antiseptice şi bactericide, antitoxice, antifermentative, colagoge, vermifuge. Modul de administrare a acestor produse este foarte variat, în funcţie de natura afecţiunilor. În tratamentele interne, uleiurile brute se diluează, în mod obligatoriu, cu soluţii alcoolice, miere de albine sau uleiuri vegetale. În tratamentele externe sunt folosite sub formă de loţiuni, unguente, aerosoli, inhalaţii sau ca adaosuri în băi generale sau locale.
« Aromaterapia a trecut proba timpului în decursul a câtorva mii de ani, dovedind o clară capacitate de combatere a multor germeni patogeni, bacterii şi fungi, cu mai mare succes decât o gamă largă de antibiotice. Aceste proprietăţi complexe (antiseptice, bactericide, bacteriostatice, antifermentescibile) se găsesc în uleiurile din foarte multe plante aromatice autohtone (conifere, busuioc, isop, cimbru, salvie, muşeţel, mentă, roiniţă, lavandă, ienupăr) sau în speciile importate (piper, scorţişoară, cuişoare, eucalipt, chiparos, rozmarin) », susţine cunoscutul specialist în fitoterapie, prof. univ. dr. Constantin Milică.
Cele mai cunoscute uleiuri aromatice şi efectele lor terapeutice
- Uleiul de anason - are rolul de a stimula secreţiile salivare, digestia şi funcţiile pancreatice şi intestinale. Este recomandat în tratamentul fitoterapeutic în fermentaţii intestinale, hepatite, constipaţie, viermi intestinali şi lipsa poftei de mâncare. Are, de asemenea, proprietăţi expectorante;
- Uleiul de busuioc - are efecte antiseptice intestinale, antispastice, fortifiante, revigorante şi tonice, acţionând, în special, la nivelul glandelor cortico-suprarenale. Este indicat în teratamentul asteniilor, în afecţiuni intestinale (enterite, enterocolite, parazitoze), în afecţiuni ale sistemului nervos (migrene, depresii, debilitate mentală, anxietate) şi în combaterea infecţiilor tractului respirator (faringite, laringite, răceli, astm bronşic);
- Uleiul de chimion - are rolul de a stimula digestia şi de calmant în colite, indigestii, secreţii gastrice, balonări;
- Uleiul de cimbrişor este un bun expectorant, antiseptic, antitusiv şi antiastmatic, fiind recomandat în bolile sistemului respirator;
- Uleiul din cimbru de grădină reglează cu succestulburările de circulaţie sanguină ;
- Uleiul de brad, pin sau molid este cunoscut ca excelent remediu al afecţiunilor respiratorii (bronşite, gripe, guturai, laringite, sinuzită, tuberculoză). În uz extern este folosit cu succes în calmarea durerilor articulare şi musculare, reumatism, poliartroze, pecingine, erupţii cutanate şi răni greu vindecabile;
- Uleiul de coriandru este un stimulator al secreţiilor gastro-intestinale şi un calmant al durerilor abdominale.
- Uleiul de ienupăr este indicat în boli ale aparatului digestiv şi în afecţiunile respiratorii (bronşite, astm, tuse, guturai, rinite, răceli). Extern se foloseşte la frecţii, înainte de culcare, pentru reumatism, gută, lumbago, nevralgii, acnee şi diferite eczeme ale pielii ;
- Uleiul de mentă are efect antiseptic gastro-intestinal şi antifermentativ, stimulează circulaţia sanguină, reglează tensiunea arterială şi tulburările cardiace ;
- Uleiul de muşeţel are efecte benefice în infecţiile gastro-intestinale, în ulcere gastrice şi duodenale, enterocolite, parodontoză, ameţeli, migrene ;
- Uleiul de rozmarin are o acţiune puternic antimicrobiană. De asemenea, este recomandat în tulburări circulatorii, respiratorii, nervoase şi hepatobiliare, în reglarea tensiunii arteriale;
- Uleiul de cuişoare combate nevralgiile, durerile de dinţi şi reumatice ;
- Uleiul de eucalipt este uşor dezinfectant pulmonar, acţionând benefic în traheo-bronşită (favorizând expectoraţia), răceală, rinofaringite uscate şi atrofice, sinuzite, gangrene pulmonare ;
- Uleiul de scorţişoară are proprietăţi antiseptice, carminative, varmifuge şi hemostatice, fiind un bun stimulator al funcţiilor cardiace, circulatorii şi respiratorii. Se utilizează în bolile de inimă, în calmarea durerilor de dinţi şi în tratamentul acneei.
*Materialele de pe acest site au caracter informativ. Înainte de a începe orice fel de tratament naturist trebuie să faceți un test de alergie la tipurile respective de produse. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră, înainte de a începe o cură sau un tratament naturist.
- Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro