Atunci când își întemeiază o familie, omul își face niște socoteli, își creionează în minte câteva planuri. Soții se gândesc în ce e bine să investească, astfel încât să fie fericiți și împliniți. Cea mai bună investiție pe care o poți face într-o familie e să-ți iei angajamentul de a naște toți copiii pe care ți-i va da Dumnezeu, de a-i crește și de a-i educa, gândindu-te că modelezi suflete pentru Cer, nu doar să îngrijești și să hrănești trupuri firave care să ajungă să-ți fie sprijin la bătrânețe. Această investiție merită toată osteneala deoarece este o investiție pentru veșnicie. E adevărat, copiii au multe necesități, dar să le dăm în primul rând dragostea noastră, căci fără ea se ofilesc.

Poate cunoașteți familii cu mulți copii sau poate, din fericire, faceți parte dintr-o asemenea familie în care Dumnezeu își revarsă binecuvântările Sale. Soții care au curajul să-și asume această responsabilitate cunosc mari bucurii, iar copiii lor nu se vor simți niciodată singuri.

Viața unei familii creștine de la porțile Transnistriei

La porțile Transnistriei, pe malul Nistrului, trăiește o astfel de familie, slujindu-L pe Dumnezeu în modestie. Când ajungi în Republica Moldova, ești ferm convins că intri în alt timp. Înaintând prin micile sate, casele par de acum jumătate de secol. De o parte și de alta a șoselei, rânduri de nuci se întind pe zeci de kilometri. În satul Holercani din raionul Dubăsari, ulițele galbene și prăfuite te duc cu gândul la copilăria  bunicilor. Oamenii de aici trăiesc în simplitate și acesta este motivul pentru care nu și-au alterat firea. Grija materiei nu pare să-i apese și au multă dragoste pentru aproapele lor. Te salută respectuos, iar copiii se joacă pe podețele caselor vopsite în verde și albastru.

În ochii copiilor, seninătatea e de culoarea cerului

Pe părintele Valeriu și preoteasa Raisa îi găsesc la biserică, împreună cu cei șapte copii ai lor. Nu demult s-a terminat Vecernia. Mă întâmpină cu brațele deschise și cu multă căldură sufletească. Pavel, Serafim, Ciprian, Sava, Ștefan, Nicolae și Maria sunt bucuria și împlinirea lor și sunt de nedespărțit. Acești copii au învățat de mici să iubească, să dăruiască, să asculte, iar în ochii lor seninătatea e de culoarea cerului.   

Am avut prilejul de a sta câteva zile în mijlocul lor și am rămas impresionată de frumusețea trăirii acestor oameni.

Dimineața, copiii se trezesc unul pe altul, se ajută la spălat și la îmbrăcat. Pavel, cel mai mare, are 12 ani, iar Maria, mezina familiei, un an și jumătate. Toată lumea face rugăciunile de dimineață împreună, iar apoi urmează masa, unde e o disciplină desăvârșită. Părintele binecuvântează bucatele, fiecare dintre copii își știe locul, dar mai ales faptul că nu sunt permise obrăzniciile. Dacă se întâmplă vreuna, e suficient ca părintele să-l privească  pe „vinovat”, iar acesta se ridică și-și cere iertare.

„Mă rog de mă iertați!”

Copiii ascultă de părinți, iar cei mai micuți ascultă de cei mai mari și îi ajută când se ivește vreun prilej. La treburile casnice, fiecare primește sarcini pe măsura puterii și vârstei lui. Copiii mai măricei știu deja să lucreze în grădină, s-o ajute pe mama la pregătirea mesei sau la curățenie, dar și să fie silitori la școală.

Când părintele Valeriu slujește Sfânta Liturghie sau alte sfinte slujbe, toată familia îl însoțește la biserica din satul vecin într-o mașină mică, în care încap nouă suflete. În rest, timpul este bine drămuit.

După masa de seară, înainte de a merge la culcare, fiecare își cere iertare de la fiecare. Mai întâi copiii, de la părinți, dar și părinții de la copii. De altfel, cererea „mă rog de mă iertați” e des rostită atât în casă, cât și în biserică.

Preoteasa Raisa e o femeie blândă și foarte afectuoasă. Are puțin peste 30 de ani și aproape 13 ani de când s-a căsătorit. Când l-a cunoscut pe părintele Valeriu, cânta în corul catedralei din Chișinău. Au întemeiat o familie și s-au mutat la țară, luând-o de jos. Astăzi e un ajutor de nădejde pentru soțul ei, dând răspunsurile la strană, după rânduiala slujbelor. Micuța Maria e mai tot timpul în brațele sale.

Premianții, pricepuți și la muzică

Pavel, băiatul cel mare și fratele lui, Serafim, sunt premianți la școală și se pricep bine să cânte la pian. Iau lecții și exersează acasă ori de câte ori au timp. În jurul lor se strâng toți frățiorii să-i asculte. Serafim îmi povestește entuziasmat de activitățile de la clasă și de prietenii lui. Îi place să facă exerciții de gimnastică și să joace tenis de masă. Ciprian, de vreo 8-9 anișori, este îngerașul fraților săi atunci când mai apar conflicte pe la școală. Sava e un copil mai deosebit. S-a născut cu o problemă de sănătate care în timp s-a ameliorat mult, e mai tăcut, însă uneori uimește prin cuvinte de oameni mari și-și bucură părinții când le cântă troparul Învierii Domnului.

Ștefănuț e doar un zâmbet, mă ia de mână să-mi spună un secret. Vrea să pună la cale un plan. Ni se alătură și micul Nicolae, de trei anișori.

Tatăl lor, părintele Valeriu e un om blând și riguros. Acasă și la biserică, nimeni nu îndrăznește să iasă din cuvântul sfinției sale. 

„Trebuie să fiu puternică, să nu deznădăjduiască copiii în momente mai dificile”

Nu e ușor să crești astăzi șapte copilași. „Nu avem bonă, trebuie să mă descurc singură. Copilașii mai mici plâng, cei mai măricei mă ajută, trebuie să fiu puternică, ca să nu deznădăjduiască ei în momente mai dificile. Însă peste toate greutățile care apar trecem numai cu ajutorul lui Dumnezeu, mai ales când vezi alături atâția ochișori dulci și nevinovați. Trebuie să-l ajut și pe părintele la biserică, la slujbe, la strană, să-l sprijin și pe el, ajutorul meu de la Domnul, Cel ce a făcut cerul și pământul” , îmi mărturisește doamna preoteasă. Dânsa este originară din orașul Chişinău. Părintele Valeriu a fost orfan, și-a pierdut părinții din fragedă copilărie, iar acum este preot la o parohie mică.

„Iubirea, dragostea ‒ acestea înseamnă jertfire”

Un creștin adevărat nu face ce vrea el, ci ceea ce I-ar plăcea lui Dumnezeu, lăsând toate în voia cea sfântă a Lui. În opinia doamnei preotese, femeile care vor puțini copii pierd mult, foarte mult: darul lui Dumnezeu și rodul dragostei pe care ni L-a lăsat El prin porunca „Creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul...”. „Le-aș ruga să nu-și uite datoria de mamă și răspunsul greu pe care îl vor da lui Dumnezeu. Iubirea, dragostea ‒ acestea înseamnă jertfire. Le doresc creștinelor noastre jertfire de sine pe altarul familiei”.

Darul nașterii este unul dintre cele mai mari daruri și responsabilități încredințate omului de Dumnezeu. Părintele Arsenie Boca spunea că atunci când îți iei răspunderea de a rodi copii, Stăpânul vieții îți va ajuta.

„Cea mai mare realizare a vieții mele este că sunt mamă”

Ce înseamnă astăzi să fii mamă a mulți copii? Doar o femeie curajoasă, responsabilă, jertfelnică și iubitoare, care își cunoaște rostul său lăsat de Dumnezeu, care știe că orice împlinire profesională nu este mai presus decât aceea de a fi mamă, poate ști răspunsul la această întrebare.

Preoteasa Raisa îmi spune că e o bucurie nespusă, o mare binecuvântare să fii părinte, să dai naștere unui copil, să-L ajuți pe Dumnezeu în creație. „Mie îmi place mult cifra șapte pentru că noi, ortodocșii, avem șapte Sfinte Taine în Sfânta noastră Biserică. Nu am planificat absolut nici un copil. Aveam șase băieței și, nevrednică fiind, m-am rugat Domnului și părintelui pe care-l consider sfânt și de la care primesc ajutor – părintelui Arsenie Boca – să-mi dăruiască, prin mijlocirile sale, o fetiță… și iată că am fost auzită!”.

„Ne rugăm Cerului să-i putem crește în frică de Dumnezeu”

Tot părintele Arsenie Boca spunea că e bine ca în vremea sarcinii mama să-și îndrepte purtările către Dumnezeu, Care săvârșește prin ea minunea îmbinării unui pui de om cu un pui de Cer, răsplată de fericire pentru ostenelile sale.

„Pentru noi nu contează dacă avem șapte copii sau mai mulți, ne rugăm Cerului să ne dea sănătate, putere și răbdarea de care avem mare nevoie, credință și binecuvântare de sus, să-i putem crește în frică de Dumnezeu, să fie creștini adevărați, pentru că importantă este calitatea, nu doar cantitatea. Fetița pe care o avem este un dar deosebit, al șaptelea copil. Așa cum sunt șase zile lucrătoare, a șaptea e ziua odihnei. Ea e într-adevăr bucuria noastră, a tuturor, și a frățiorilor care au așteptat-o mult”, apreciază preoteasa Raisa. 

Copiii odihnesc și refac omul

Binecuvântarea familiei cu mulți copii, a mamei râvnitoare, este acolo unde se ia în serios răspunderea maternă, adică purtarea crucii. Copiii odihnesc și refac omul. Ei rezumă gingășia și frumusețea, puritatea, nevinovăția și credința. Chiar ei sunt o refacere a omului. Privind acești copii, te înseninezi și dobândești puterea de a zâmbi mai des, de a trăi firescul cu entuziasm.  

A venit și timpul să-mi iau rămas bun de la toți îngerașii. Pavel îmi cântă Oda bucuriei de Beethoven, apăsând cu multă stăpânire pe clapele pianului. Serafim se uită peste umărul său. Micuța Maria se urcă pe genunchi și privește pe fereastră. Ștefănuț și Nicolae aleargă prin curte. Sava e cu mama lui, povestindu-i câte ceva, iar Ciprian meșterește o jucărie. Părintele a plecat în grădină, aducându-mi bunătăți proaspete în dar. Mă despart de ei cu o îmbrățișare caldă, să n-o pot uita curând.