Condacul Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului

11 August
 

Glasul 4

Cel Ce Te-ai Înălţat pe Cruce...

Pomenirea nevoinţelor tale cea strălucită şi de lumină purtătoare, răsărind în chip luminat, veseleşte, părinte, sufletele tuturor celor binecredincioşi; iar atingerea de sfintele tale moaşte îndulceşte simţirile lor, îndulcindu-le. Pentru aceasta, după cuviinţă te mărim, înţelepte Ierarhe Nifon, de Dumnezeu cugetătorule, părintele nostru.