Biserica ortodoxă a românilor din Strasbourg: Liturghie în familie

13 Mai 2015 Maria Burlă Reportaj
 

Oriunde am fi, în Strasbourg, la Berna, în Los Angeles, în Peru sau la Suceava, oricare ar fi profesia sau ocupația noastră, oricare ar fi vârsta și experiența noastră, vom ști că trăim viața cea adevărată, care se va prelungi în veșnicia cea fericită, atunci când vom putea spune și trăi, aidoma Sfântului Apostol Toma: Domnul meu și Dumnezeul meu!, adică Stăpânul meu aici, pe pământ, și Dumnezeul meu în cer, Cel care a venit să ne facă liberi. Așa încât Lui să ne închinăm, Lui credem și Lui să-I aducem slavă în toate zilele vieții noastre. 

Într-o dimineață luminoasă de duminică lăsăm în urmă străduțele din Vendenheim, un orășel liniștit, plin de case cu grădini și lalele înflorite, îndreptându-ne spre autostrada ce duce în Strasbourg. Pentru mulți, faima Strasbourgului este asociată cu prezența sediilor unor instituţii precum Consiliul Europei și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, dar și a Catedralei Notre-Dame, o construcție gotică din secolul al XII-lea. Însă pentru români, Strasbourgul înseamnă mult mai mult din punct de vedere al prezenţei româneşti, încă din timpul Primului Război Mondial. Aici îşi odihnesc somnul cel de veci eroii români, în cimitirele de la Haguenau sau de la Soulzmatt.

Traversăm podul peste afluentul Rhinului, lăsând în urma noastră, pe partea dreaptă, vechile și tradiționalele case alsaciene. În iureșul cuvintelor franțuzești din forfota străzii, ne pătrunde un suflet un sentiment straniu. Lipsește ceva. Lipsește sfiala și cumințenia omului din zi de duminică, atunci când se pregătește să meargă la biserică. Și mai lipsește dulceața limbii române. Aveam s-o regăsim puțin mai târziu, aprinsă ca o candelă, în biserica ortodoxă a românilor din Strasbourg. În diaspora, Biserica rămâne cel mai important factor pentru păstrarea limbii și a trăirii românești în inimile celor care pleacă de voie sau de nevoie de acasă. Regăsirea aceasta e atât de necesară...! E ca un pahar de apă într-o zi toridă.

Rugăciune, eleganță, rafinament și multă familiaritate

Biserica românilor ortodocși din Strasbourg, ce îl are ca ocrotitor pe Sfântul Ioan Botezătorul, e situată pe strada „Sainte Elisabeth”, nr. 14, destul de aproape de centrul oraşului. Ea le este cunoscută locuitorilor de aici sub denumirea de „Eglise des Sœurs de Marie Réparatrice”, fiindcă mai demult, acest lăcaș a servit ca biserică de congregație. De la sfârșitul anului 2006, prin bunăvoinţa Arhiepiscopiei catolice din Strasbourg şi cu acordul puținelor maici care mai rămăseseră, capela a fost pusă la dispoziţia comunităţii ortodoxe române. Condiţia acestora era ca aceasta din urmă să aducă lăcaşul, pe cheltuiala sa, în acord cu normele europene de securitate. Nu le-a fost ușor, dar astăzi biserica românilor din Strasbourg respiră rugăciune, eleganță, rafinament și multă familiaritate.

Construită în stil gotic și în formă de cruce, lăcașul este împodobit cu vitralii de o rară frumuseţe și înzestrat, prin jertfelnicia credincioșilor, cu tot inventarul ortodox necesar: catapeteasmă, icoane, sfinte vase, veşminte, cărţi etc. Privind în jur, vezi chipurile sfinților, al Maicii Domnului și al lui Iisus Hristos de pe catapeteasmă, care te îndeamnă să te apropii.  

Pentru binecredinciosul popor român de pretutindeni, Domnului să ne rugăm”

Pășind pragul lăcașului de rugăciune, simți că tradițiile și spiritualitatea românilor sunt vii aici, unde la ectenii este pomenit și poporul francez și unele dintre ele sunt rostite în limba franceză. Apostolul, Evanghelia și Rugăciunea Domnească sunt, de asemenea, rostite și în franceză. Oamenii, în majoritatea lor, se cunosc între ei. Sunt multe familii tinere și mulți copii care umplu biserica în fiecare duminică. Iar ceea ce m-a impresionat este că s-au împărtășit pe lângă copiii prezenți, și mai mulți adulți care s-au pregătit anterior prin Spovedanie. Era Duminica Tomei.

Vocea profundă și elegantă a părintelui își găsește ecou în inimile celor prezenți:

Pentru sfântă biserica aceasta și pentru cei ce cu credință, cu evlavie și cu frică de Dumnezeu intră într-însa, Domnului să ne rugăm. (...)

Pentru binecredinciosul popor român de pretutindeni, pentru poporul francez, pentru conducătorii lui, pentru mai-marii orașelor și satelor, Domnului să ne rugăm (...)

Pe ostașii români și pe ostașii francezi, pe eroii martiri ai neamului nostru, să-i pomenească Domnul Dumnezeu întru Împărăția Sa (...)

Și pe voi, pe toți, dreptmăritorilor creștini, să vă pomenească Domnul Dumnezeu întru Împărăția Sa, totdeauna acum și pururea și în vecii vecilor.

„Sfântul Apostol Toma a ajuns la adevăr prin îndoială, prin frământare”

„Dumnezeu ne cheamă pe multe căi către Sine, și toate căile care merg de la noi la Dumnezeu sunt căile cele drepte: calea credinței, a faptelor bune, a dragostei. Dar omul găsește uneori și căi întortocheate sau le îngreuiază el însuși. Iată-l pe Sfântul Apostol Toma, care a ajuns la adevăr prin îndoială, prin frământare. Și dacă ne aplecăm asupra sensului profund al lucrurilor, vom vedea că nu putem să nu-i dăm dreptate, pentru că și noi la fel facem”, afirma Părintele Vasile Iorgulescu în cuvântul de la finalul Sfintei Liturghii.

Dar oriunde am fi, în Strasbourg, la Berna, în Los Angeles, în Peru sau la Suceava, oricare ar fi profesia sau ocupația noastră, oricare ar fi vârsta, experiența noastră și nivelul intelectual, vom ști că trăim viața cea adevărată, care se va prelungi în veșnicia cea fericită atunci când vom putea spune și trăi cu toată ființa, aidoma Sfântului Apostol Toma: Domnul meu și Dumnezeul meu!, adică Stăpânul meu aici, pe pământ, și Dumnezeul meu în cer, Cel care a venit să ne facă liberi. Așa încât Lui să ne închinăm, Lui credem și Lui să-I aducem slavă în toate zilele vieții noastre. 

De la același autor

Ultimele din categorie