Lumina din inima nopţii: Miezonoptica la Pângăraţi

Momentul cel mai frumos al vieţii călugăreşti – şi cel cu adevărat propriu ei – este cel al Miezonopticii. Miezonoptica e bucuria, taina şi centrul orarului călugăresc. E apanajul monahilor, ceasul lor de singurătate şi solemnitate, de veghe pentru lume. Așa spunea Nicolae Steinhardt.

La Pângărați, noaptea senină, liniștită și misterioasă a cuprins deja toată suflarea. Doar greierii se mai aud din iarba umedă și poate vreo pasăre ce veghează. Se-apropie ceasul de taină, când în biserică ne-așteaptă îngerii la împreună-rugăciune: „La miezul nopţii m-am sculat ca să Te laud pe Tine, pentru judecăţile dreptăţii Tale”.

Este ora 23.15. Fratele Ștefan se grăbește spre turnul clopotelor. Ajuns sus, face câteva închinăciuni și rostește o scurtă rugăciune. Apoi, de sub ciocănelele sale, sunetul lemnului răscolește sufletul omului și veștește că a sosit timpul să ne începem nevoința. Clopotele sună prelung, ca trâmbiţele ce se vor auzi în ziua de apoi, la Învierea morţilor. Ecoul lor umple valea Bistriței.

Să fii acolo, cu totul treaz și cu inima larg deschisă

Și astăzi, precum odinioară, călugării de la Pângărați își unesc gândurile și inimile în rugăciune, la miez de noapte. Înveșmântați în mantiile și camilafcele lor, monahii intră în biserică aproape fără să-i simți, poposesc la icoane pentru a face metanii și închinăciuni, apoi, cu discreție, fiecare se așează la locul său după ce a primit binecuvântarea starețului.

Au venit și câțiva credincioși, apoi a început slujba, Părintele Arsenie dând binecuvântarea. Să cuprinzi frumusețea Miezonopticii în cuvinte, e greu. Mai lesne e să fii acolo, cu totul treaz și cu inima larg deschisă, pregătit să te așezi în fața lui Dumnezeu ca în fața unui Tată iubitor.

Pentru îngeri, odihnă este lauda adusă lui Dumnezeu

E foarte posibil să ți se înmoaie genunchii, să înceapă să te doară spatele sau capul, sau dacă te-ai așezat în genunchi, să te viziteze fără întârziere somnul. Duhul este osârduitor, dar trupul neputincios. Să fii treaz și să te rogi atunci când majoritatea oamenilor se odihnesc înseamnă a lua parte, pentru câteva ceasuri, la viaţa îngerească, în care odihna este lauda adusă lui Dumnezeu. Să ne gândim totuși că sunt oameni care citesc acasă Miezonoptica, fiindcă nu au vreo mănăstire prin preajmă. Aceștia se alătură îngerilor din ceruri, care pururea Îl slăvesc pe Dumnezeu.

Și astfel, cum să nu spui: „Inima mea către Tine, Cuvântule, să se înalţe, şi nimic din dulceţile lumii nu mă amăgească spre dorirea celor de jos? Fiindcă din tinereţile mele multe patimi se luptă cu mine, Tu Însuţi mă sprijineşte şi mă mântuieşte, Mântuitorul meu. Deoarece încredințat sunt eu că prin Sfântul Duh tot sufletul viază şi cu multă curăţie se înalţă, se luminează întru Unimea Treimii, cu sfinţenie de taină. De aceea, strigat-am Ţie, Doamne, cu căldură, dintru adâncul sufletului meu. Fiindcă cel ce şi-a pus nădejdea în Domnul, mai presus este decât toţi cei ce-l întristează”.

Robie ce-ți aduce libertatea

O cântare deosebită și înălțătoare – când în biserică doar lumina lumânărilor despică întunericul – este „Robii Domnului”. Dacă vrei în viața aceasta să câștigi folos, atunci fă-te rob al Domnului, fiindcă doar această robie îți va da libertatea.

Robii, robii Domnului, lăudaţi numele Lui, Aliluia! Cei ce staţi în Casa Domnului, în curţile Lui, cântând: Aliluia! Lăudaţi pe Domnul, că este bun Domnul,  Aliluia!  Cântați numele Lui, că este bun Domnul, zicând: Aliluia! (...)

Că eu am cunoscut că este mare Domnul, Aliluia! Şi Domnul nostru peste tot ce este viu, zicând: Aliluia! Toate câte le-a voit, în ceruri sus El le-a tocmit, Aliluia! În adânc şi pe pământ, pe toate le-a zidit, zicând: Aliluia! El ridică nori din mări, spre ploaie tuturor la vremi,  Aliluia! Soare, vânt şi fulgere arzând El le-a făcut, zicând: Aliluia! (...) Trimise semne şi minuni, prin mijlocul acestei lumi. (...)

Mulțumire se cuvine Maicii Domnului, Mama monahilor

Un motiv să rămâi până la sfârșitul slujbei de noapte este momentul în care toți călugării, ca o ceată îngerească, îi cântă Maicii Domnului, în fața icoanei Ei, Apărătoare Doamnă. Îi cântă duios, ca unei Mame, Îi aduc mulțumire pentru izbăvirea din nevoi și din ispite și Îi cer ajutorul și ocrotirea pentru ziua ce a început. După ce își cer iertare unii altora, rând pe rând monahii se retrag în întuneric, spre chilii.

***

Parcă și somnul a plecat, și durerile de la început au dispărut. În locul lor s-a cuibărit adânc o pace și o bucurie nespuse. Gândurile îți sunt limpezi și observi că noaptea, mănăstirea este neobișnuit de frumoasă. E ca un aeroport al sufletului spre veșnicie. Toată suflarea să laude pe Domnul!

De la același autor

Ultimele din categorie