În evocarea sfinţiei sale, primul este arhimandritul Iachint, cel care l-a primit în mănăstire şi care este menţionat şi în Patericul românesc. „Părintele era un om extraordinar, l-am avut duhovnic foarte mulți ani. Când am mers la Putna pentru a rămâne în mănăstire, eram cu o rudă mai în vârstă. Părintele Iachint i-a zis acesteia: «Eu nu-l primesc; dacă îl primește Maica Domnului, va rămâne, dacă nu, va pleca». A fost foarte franc, pentru că erau mulți care veneau atunci, dar nu rezistau. Sfinţia sa o considera pe Maica Domnului stareţa mănăstirii şi nu stătea niciodată în scaunul stărețesc, ci totdeauna în picioare. Când greşeam, nu mă certa. Știa să pună medicamentul potrivit și era foarte convingător. Într-o împrejurare mi-a vorbit frumos despre grija pentru om şi grija pentru Dumnezeu. Iată ce mi-a spus: «Dacă pentru un om important pregătești covor roșu, îți mături curtea și pui totul în cea mai perfectă ordine, atunci cât de atenți trebuie să fim noi cu Dumnezeu? Cu cât mai mult trebuie pregătit sufletul omului cu sinceritate și curățenie pentru întâlnirea cu Domnul, care se poate petrece chiar şi în momentul următor?»”.

„Ia stai, părințele, să-ți spun matale o poveste”

Un alt părinte, care i-a fost şi stareţ mai târziu la Mănăstirea Bogdana din Rădăuţi, a fost arhimandritul Teodor Pavlo, de origine ucrainean. Alături de acesta, în 1992, Părintele Daniel a participat la redeschiderea acestei aşezări monahale, unde pe vremea aceea îşi avea reședința și vicariatul din Suceava. Părintele stareț Pavlo îl avusese ca naș de călugărie pe părintele Sandu Tudor – ieroschimonahul Daniil de la Rarău, cum era cunoscut. Îl evoca întotdeauna și povestea cum era anchetat, și Părintele Pavlo fiind la rândul lui anchetat la un moment dat.

Un alt om extraordinar de bun la suflet a fost Părintele Damaschin. „Era bătrân, avea peste 80 de ani. Înainte de a muri, cu vreo doi ani, îl găseam de multe ori pe terasă, unde a fost trapeza veche. Ne lua de mână și ne spunea: «Ia, stai părințele oleacă jos, să-ți spun matale o poveste». Şi ne istorisea pilda cea mai potrivită pentru nedumerirea sau ispita ce o aveam în acel moment”, îşi aminteşte părintele Daniel.  

„La patru dimineaţa îl găseai în biserică”

Părintele protosinghel Pamvo Buhăescu a fost un alt monah remarcabil. Era foarte aspru cu sine și foarte nevoitor. Când era de săptămână (n.r. ‒ de rând la ascultarea monahală), la patru dimineaţa îl găseai în biserică, făcându-și datoria, deşi slujba începea la cinci. A murit la 44 de ani.

„Despre ieroschimonahul Chesarie se auzeau vorbe frumoase şi că are răbdare multă. Era un om foarte rezervat și foarte retras. Vorbea foarte puțin. Primea mireni și îi spovedea, stătea de vorbă cu ei, dar nu vorbea prea mult cu noi, monahii”, spune părintele Daniel.

Arhimandritul Iachint, arhimandritul Teodor, protosinghelul Pamvo, ieroschimonahul Chesarie, părintele Stelian (care a murit la 33 de ani), părintele Macarie, părintele Leon, părintele Hariton şi toţi aceia pe care noi, cititorii, nu i-am cunoscut, dar care au susţinut precum nişte stâlpi, prin mila Domnului, Ortodoxia Bucovinei şi moştenirea marelui voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, veşnică să le fie pomenirea şi odihna în ceata drepţilor lui Dumnezeu!