„Pedepsește-mă, Doamne, în lumea aceasta, numai dincolo dă-mi mântuire”

Monahul Galaction de la Pângărați, tatăl Părintelui Teofil Lefter, a adormit în Domnul în a doua zi de Crăciun, cu mâna dreaptă având degetele împreunate pentru a face Sfânta Cruce, iar cu mâna stângă dând boabele de la metanie. Părinții și-l amintesc ca un monah foarte aprins de dorul după Dumnezeu. Vestea Fericirile cu glas tare în curtea mănăstirii, spre luare aminte. Duhovnicul său, ieromonahul Siluan, mărturisește că monahul Galaction îi știa pe de rost pe oamenii din sat și, luând casele la rând, făcea câte o metanie pentru fiecare om, seara, înainte de a veni la Utrenie. 

În paraclisul de sub pământ, printre icoane, în prima încăpere, atârnată pe un cui, stă o metanie lungă, lungă. A fost a monahului Galaction și obișnuia s-o folosească la rugăciune. În ultima perioadă a vieții pământești, cuvioșia sa nu prea vedea, nici nu prea auzea. Nu mai știa timpul și ieșea cam din oră în oră din chilie să meargă la biserică. Era foarte râvnitor la sfintele slujbe și la pravila călugărească. Mai cădea, se lovea, dar nu se lăsa.

Monahul Silvestru își amintește că atâta curăție a inimii și a minții dobândise bătrânul cuvios, încât nu pomenea nimic din amintiri. Se ruga neîncetat și ziua, și noaptea și cânta cu voce tare Fericirile și rugăciunea Sfintei Cruci. În perioada în care îl îngrijea fata lui la ea, l-a ocrotit Dumnezeu, fiindcă el credea că este în mănăstire. Și-i spunea fetei lui: Părinte, dar ai mâinile mai moi./ Tată, dar eu sunt, fata ta, Maria./ Ei, lasă, nu te cred. Și n-a crezut-o. A adormit în Domnul cu mâna dreaptă având degetele împreunate pentru a face Sfânta Cruce, iar cu mâna stângă dând boabele de la metanie.

„Făcea câte o metanie pentru fiecare om din sat”

„Treceam odată prin dreptul chiliei lui și probabil că făcea metanii mari, fiindcă se auzea bocănind, și se ruga pentru toți: Doamne, ocrotește pe părinții mănăstirii, Doamne, apără și ajută pe sătenii din satul acesta. Erau multe și pentru mulți cererile Cuvioșiei sale. Și ultima era pentru sine astfel: „Pedepsește-mă, Doamne, în lumea aceasta, numai dincolo dă-mi mântuire”,  își aduce aminte monahul Serafim.

Spunea ieromonahul Siluan, care i-a fost duhovnic, că tatăl Părintelui Teofil îi știa pe de rost pe oamenii din sat și luând casele la rând, făcea câte o metanie pentru fiecare om. Asta se întâmpla seara, înainte de a veni la Utrenie. Deși nu auzea aproape nimic, voia să rămână la Utrenie și stătea în picioare. Rar se mai așeza. Stătea în spate și făcea metanii multe, multe.

De la același autor

Ultimele din categorie