Din țara Avsitidei, al cincilea de la Avraam, a prorocit vreme de 45 de ani, fiind cel mai bogat om din Răsărit. Domnul l-a numit „drept și fără prihană”, de aceea diavolul l-a invidiat și l-a ispitit îngrozitor, cerându-I Domnului să îi îngăduie să îi facă rău lui Iov, gândind că atunci Iov se va lepăda și va cârti față de Dumnezeu. Așadar, a îngăduit Domnul ca diavolul să-i răpească lui Iov averea, să omoare toți copiii, să-i dea boli și chinuri fără vindecare, dar cu toate acestea Sfântul Iov se întorcea și mai smerit către Dumnezeu, slăvindu-L pentru toate.

Rupându-și hainele sale, Iov și-a presărat țărână pe cap și, căzând cu fața la pământ, s-a închinat Domnului, zicând: „Gol am ieșit din pântecele maicii mele, gol mă voi duce în groapă; Domnul a dat, Domnul a luat! Precum a voit Domnul, așa a făcut. Fie numele Domnului binecuvântat de acum și până-n veac!”. Atunci diavolul i-a atacat trupul, îmbolnăvindu-l de lepră, așa că Iov a ieșit afară din cetate și, stând pe un maldăr de gunoi, își curăța rănile cu un hârb. Vreme de șapte ani și jumătate, viermii i-au mâncat trupul de viu. Iar soția lui, singura mângâiere rămasă, umbla prin sat și cerea de mâncare, ca să îi aducă.

Dar curând diavolul i-a ispitit și pe soția și pe prietenii lui, cu toții ajungând să-l hulească pe Iov cel smerit. Nici măcar așa, după ce a fost părăsit cu totul de toți, dreptul Iov nu a cârtit față de rânduiala Domnului, și atunci diavolul a fugit rușinat și înfrânt de smerenia bunului Iov.

Dumnezeu, văzând dragostea și credincioșia lui Iov până întru sfârșit, a apărut în nori și l-a înveșmântat pe Iov, dăruindu-i încă 140 de ani de viață, pentru răbdarea sa în toate scârbele, și i-a dat înapoi de două ori mai multe averi decât înainte. I s-au născut iarăși copii și a trăit până la al cincilea strănepot, sfârșindu-se întru adânci și binecuvântate bătrâneți.