Adevărul tău ar trece „testul frumuseții”?

Sunt tot felul de întâmplări care mai de care mai debusolante, mai tulburătoare, mai îngrijorătoare. Copleșiți de evenimente și de unele informații care circulă prin presă, creștinii ajung să deznădăjduiască și chiar să se certe între ei. De ce? Pentru că reper nu le mai este Dumnezeu, ci propria cugetare. Devenim prizonierii unei logici omenești, una reducționistă și săracă de sens. Ne lăsăm antrenați într-un vârtej informațional, hrănindu-ne cu știri și cu opinii, mai mult decât cu dumnezeieștile cuvinte ale rugăciunii.

Unul dintre ucenicii mei avea, la un moment dat, probleme la serviciu. Se confrunta cu tot soiul de neplăceri, cu șicane și chiar cu amenințări. M-a întrebat ce să facă, dacă nu cumva e momentul să renunțe și să caute altceva de lucru. Eventual în alt domeniu. Îl știu ca fiind o persoană competentă, talentată și dăruită în lucrarea sa. Și l-am sfătuit să ia o decizie nu analizând greutățile cu care se confruntă sau piedicile care apar, ci privind la rezultatele frumoase, la cele bune pe care le-a realizat. Iar după acest moment de reflecție, dacă va dori să împlinească o altă lucrare, dacă simte chemare pentru altceva, atunci da, să-și schimbe locul de muncă.

Avem prea adesea tendința de a ne judeca viața și de a lua decizii mai degrabă în funcție de elementele negative, decât de cele pozitive. Sigur că există situații în care realmente atmosfera este irespirabilă și e limpede că se impune o schimbare. Dar, de multe ori, sunt ispite. Mai ales când împlinim ceva bineplăcut lui Dumnezeu, vrăjmașul ne atacă. Iar Domnul mai îngăduie și astfel de atacuri, pentru a crea momente în care noi să căutăm mai mult spre El, să fim mai sârguincioși, să ne deschidem spre și mai mult har. Să ne încredințăm că nu trebuie să ne temem de nimeni și de nimic! „Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme de ce-mi va face mie omul” (Psalmi 117, 6) ‒ chiar și când prin om lucrează duhurile întunericului. Și, de obicei, chiar aceste duhuri sunt în spatele răutății omenești.

Cele relatate mai sus seamănă cu ceea ce se întâmplă la nivelul lumii de azi. Sunt tot felul de întâmplări care mai de care mai debusolante, mai tulburătoare, mai îngrijorătoare. Copleșiți de evenimente și de unele informații care circulă prin presă, creștinii ajung să deznădăjduiască și chiar să se certe între ei. De ce? Pentru că reper nu le mai este Dumnezeu, ci propria cugetare. Devenim prizonierii unei logici omenești, una reducționistă și săracă de sens. Ne lăsăm antrenați într-un vârtej informațional, hrănindu-ne cu știri și cu opinii, mai mult decât cu dumnezeieștile cuvinte ale rugăciunii.

Veți spune: „Dar nu vedeți cu ce ne confruntăm? Aceasta este realitatea în care trăim!”. Și v-aș da dreptate. Așa este, chiar și dând la o parte cantitatea uriașă de informații neverificabile, tot rămân suficient de multe cele care sunt adevărate și care deja ne afectează. Le simțim pe propria piele, cum se spune. Dar la mijloc sau în joc este întotdeauna și o alegere a noastră. Nu e vorba niciodată despre o fatalitate, ci despre o provocare în care alegem liber ce (vrem să) devenim. Să mă explic.

Într-una dintre predicile ținute în ultima parte a vieții, Mitropolitul Antonie de Suroj ne oferă un mod de a verifica relația noastră cu adevărul, oricare ar fi el: „Atunci când suntem puși în fața adevărului, în orice formă ni s-ar prezenta, dacă nu putem exclama: «Cât este de frumos!», el nu a ajuns la inima noastră. Poate că ne-a atins mintea, se poate să fim capabili să explicăm analitic de ce o propoziție este adevărată, dar nu ne-a făcut părtași ai acelui adevăr” („Ești creștin sau doar bisericos? Cuvântări despre trăirea autentică a credinței”, Editura Doxologia, 2020, p. 85). Așadar, nu este de ajuns să spui: „iată un adevăr”! Trebuie să examinezi și care este relația ta cu acesta. Poți spune, de exemplu: „lumea este condusă de forțe oculte, care vor să ne distrugă pe noi, creștinii”. Și acesta e un adevăr căruia îi poți găsi referințe nu doar în evenimente recente, ci chiar în Evanghelii: vine stăpânitorul acestei lumi” (Ioan 14, 30); „pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte” (Ioan 15, 19). Dar acesta nu este un adevăr în fața căruia să exclami: „Cât este de frumos!”. E un adevăr trunchiat. Pentru a-l completa, mai trebuie să adăugăm și astfel de afirmații: „În lume necazuri veţi avea, dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea!” (Ioan 16, 33); „Acum este judecata acestei lumi; acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară” (Ioan 12, 31). Astfel conturat, avem adevărul în fața căruia să exclamăm: „Cât de frumos lucrează Domnul în lume! Ce nădejde crește în sufletul meu știind că, deși putem fi supuși la multe necazuri și prigoane, totuși întru El vom birui mereu!”.

Adevărul „tău” ce impact are asupra ta? Te obosește? Te chinuie mereu? Te mânie? Sau, dimpotrivă: te întărește, te odihnește, te revigorează? Dacă nu-i poți vedea frumusețea înseamnă fie că nu e adevăr, ci minciună, fie este un adevăr trunchiat ‒ adică tot din aria falsității. E nevoie să căutăm, mai ales în aceste vremuri, ceea ce un gânditor antic numea: „inima caldă a adevărului bine rotunjit”. E singurul care ne „va face liberi” (Ioan 8, 32). Restul sunt informații.

De la același autor

Ultimele din categorie