Fraților, căutați dragostea! Râvniți însă darurile duhovnicești, dar mai ales ca să prorociți. Pentru că cel ce vorbește într-o limbă străină nu vorbește oamenilor, ci lui Dumnezeu; și nimeni nu-l înțelege, fiindcă el, în duh, grăiește taine. Dar cel ce prorocește vorbește oamenilor, spre zidire, îndemn și mângâiere. Cel ce grăiește într-o limbă străină pe sine singur se zidește, iar cel ce prorocește zidește Biserica. Precum cele neînsuflețite, care dau sunet, fie fluier, fie chitară, de nu vor da sunete deslușite, cum se va cunoaște ce este din fluier, sau ce este din chitară? Și dacă trâmbița va da sunet nelămurit, cine se va pregăti de război? Așa și voi: Dacă prin limbă nu veți da cuvânt lesne de înțeles, cum se va cunoaște ce ați grăit? Veți fi niște oameni care vorbesc în vânt. Sunt așa de multe feluri de limbi în lume, dar niciuna dintre ele nu este fără înțelesul ei. Deci dacă nu voi ști înțelesul cuvintelor, voi fi barbar pentru cel care vorbește, și cel care vorbește barbar pentru mine. Atunci ce voi face? Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga și cu mintea; voi cânta cu duhul, dar voi cânta și cu mintea. Fiindcă, dacă vei binecuvânta cu duhul, cum va răspunde omul simplu „Amin” la mulțumirea ta, de vreme ce el nu știe ce zici? Că tu, într-adevăr, mulțumești bine, dar celălalt nu se zidește. Mulțumesc Dumnezeului meu, că vorbesc în limbi mai mult decât voi toți; dar în Biserică vreau să grăiesc cinci cuvinte cu mintea mea, ca să învăț și pe alții, decât zeci de mii de cuvinte într-o limbă străină. Așadar, ce este de făcut, fraților? Atunci când vă adunați, fiecare are ori de cântat un psalm, ori are o învățătură, ori o descoperire, ori are de spus ceva în altă limbă, ori are o tâlcuire: toate spre zidire să se facă.