Ap. Evrei 2, 2-10

Fraţilor, de vreme ce s-a adeverit cuvântul grăit prin îngeri şi orice călcare de poruncă şi orice neascultare şi-au primit dreapta răsplătire, cum vom scăpa noi, dacă vom fi nepăsători la astfel de mântuire care, luând obârşie din propovăduirea Domnului, ne-a fost adeverită de cei ce au ascultat-o, împreună mărturisind şi Dumnezeu cu semne şi cu minuni şi cu multe feluri de puteri şi cu darurile Duhului Sfânt, împărţite după a Sa voinţă? Pentru că nu îngerilor a supus Dumnezeu lumea viitoare, despre care vorbim. Iar cineva a mărturisit undeva, zicând: «Ce este omul, că-l pomeneşti pe el, sau fiul omului, că-l cercetezi pe el? L-ai micşorat pe el cu puţin faţă de îngeri; cu slavă şi cu cinste l-ai încununat şi l-ai pus peste lucrurile mâinilor Tale. Toate le-ai supus sub picioarele lui». Dar prin faptul că a supus lui toate (înţelegem) că nimic nu i-a lăsat nesupus. Acum, însă, încă nu vedem cum că toate i-au fost supuse. Ci, pe Cel micşorat cu puţin faţă de îngeri, pe Iisus, îl vedem încununat cu slavă şi cu cinste, din pricina morţii pe care a suferit-o, astfel că, prin harul lui Dumnezeu, El a gustat moartea pentru fiecare om; pentru că, ducând pe mulţi fii la slavă, I se cădea Aceluia, pentru Care sunt toate şi prin Care sunt toate, ca să desăvârşească prin pătimire pe începătorul mântuirii lor.