Monahul Evghenie Dumitrescu se bucura când era jignit și se întrista când era lăudat

Într-o zi, un om beat l-a defăimat în public pe părintele Evghenie. Întrebat de ucenici de ce nu-l reclamă la poliţie, acesta a răspuns: „Nu este bine să-l reclamăm, ci să răbdăm, că suntem călugări. Că nimeni nu mi-a vorbit aşa de frumos ca fratele acesta! Cuvântul de laudă pentru călugăr este bucuria diavolilor, iar cuvântul de batjocură este bucuria îngerilor”. 

Odată, un frate a intrat noaptea fără de veste în chilia lui şi l-a văzut cu mâinile în sus, rugându-se cu lacrimi şi zicând: 

- Doamne, caută cu milă spre zidirea Ta şi nu mă lepăda pe mine de la faţa ochilor Tăi! 

Pentru sfinţenia vieţii lui, uneori îl ruga episcopul să primească preoţia, iar bătrânul se smerea, zicând:

- Preoţia este un har al lui Dumnezeu ce se cuvine sfinţilor, iar nu celor păcătoşi. 

Într-o zi, un om beat l-a defăimat în public pe părintele Evghenie. Iar bătrânul nimic nu zicea. Atunci, ucenicii l-au întrebat: 

- Cum ai putut răbda, părinte, ocara aceasta? Nu vrei să-l reclamăm la poliţie?

- Nu este bine să-l reclamăm, ci să răbdăm, că suntem călugări. Că nimeni nu mi-a vorbit aşa de frumos ca fratele acesta! Cuvântul de laudă pentru călugăr este bucuria diavolilor, iar cuvântul de batjocură este bucuria îngerilor. 

(Arhimandrit Ioanichie BălanPatericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 596)

De la același autor

Ultimele din categorie