Protosinghelul Vichentie Mălău – dăruit Bisericii trup și suflet

Odată a venit la mănăstire prefectul cu câţiva profesori. Părintele Vichentie, îmbrăcat într-o haină rea, văruia biserica: „Unde este stareţul mănăstirii?, l-au întrebat ei. Am vrea să vorbim cu dânsul”. „Mă duc să-l caut. Aşteptaţi puţin!”, a zis părintele. Dar ei, înţelegând de la alţii că el este stareţul şi văzându-l aşa rău îmbrăcat, îndată au plecat.

Protosinghelul Vichentie Mălău iubea atât de mult Biserica lui Hristos, încât zăbovea înlăuntrul ei ziua şi noaptea. Singur făcea curăţenie, spăla pe jos, împodobea altarul, ştergea icoanele, vopsea stranele, curăţa pictura şi văruia pereţii bisericii pe dinafară. Chipul său era întotdeauna blând şi plin de bucurie.

Spunea unul din ucenici că odată a venit la mănăstire prefectul cu câţiva profesori. Părintele Vichentie, îmbrăcat într-o haină rea, văruia biserica: 

– Unde este stareţul mănăstirii?, l-au întrebat ei. Am vrea să vorbim cu dânsul. 

– Mă duc să-l caut, a zis părintele Vichentie. Aşteptaţi puţin! 

Dar ei, înţelegând de la alţii că el este stareţul şi văzându-l aşa rău îmbrăcat, îndată au plecat.

Uneori îl întrebau oamenii: 

– Părinte stareţ, cu ce-aţi făcut atâtea reparaţii la biserică şi la chilii? 

– Cu mila lui Dumnezeu şi cu ajutorul oamenilor, răspundea părintele. Dacă cheltuiam azi o mie de lei, mâine veneau în loc două mii. Dacă scoteam azi două mii din casă, a doua zi găseam patru mii în loc.

Se spunea despre dânsul că în noaptea de 11 noiembrie priveghea singur până dimineaţa în Sfântul Altar, în rugăciune şi lacrimi, spre pomenirea Sfinţilor Mucenici Mina, Victor şi Vichentie. Asemenea făcea şi în alte nopţi de peste an.

(Arhimandrit Ioanichie BălanPatericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 562)

De la același autor

Ultimele din categorie