Schimonahiile Fevronia (†1895), Sofia (†1897) şi Olimpiada (†1902) de la Mănăstirea Agafton din Botoşani

Aceste trei călugăriţe erau surori după trup cu mama poetului Mihai Eminescu din familia Iuraşcu. Părinţii lor din satul Ipoteşti au avut cinci fete pe care le-au crescut în frică de Dumnezeu. Trei dintre ele s-au făcut călugăriţe în Mănăstirea Agafton, iar două s-au căsătorit în satul natal.

Întâi a venit la mănăstire, în anul 1850, maica Fevronia. După doi ani a adus şi pe sora ei mijlocie, maica Sofia. După încă doi ani, amândouă au adus pe sora lor mai mică, Olimpiada.

Maicile Fevronia şi Sofia erau schimnice şi se nevoiau mai mult la chilii cu citirea zilnică a Psaltirii, cu postul şi cu metaniile. Maica Olimpiada se îngrijea, pe lângă cele duhovniceşti, cu lucrul la grădină, cu ascultarea la obşte, cu facerea mâncării şi cu primirea închinătorilor. Spuneau ucenicele lor că aceste trei călugăriţe erau model în Mănăstirea Agafton, pentru celelalte 150 de monahii, căci se rugau şi posteau împreună, mergeau la biserică împreună şi trăiau în multă smerenie şi dragoste.

Prin anul 1880, maicile Fevronia şi Sofia au adus la mănăstire încă o nepoată de a lor, pe fiica unei surori din Ipoteşti, numită Safta Velisarie. Aceasta a ajuns mai târziu călugăriţă vestită, sub numele de Xenia.

Pe lângă rugăciune şi lucrul mâinilor, cele trei călugăriţe se îndeletniceau şi cu scrierea şi citirea sfintelor cărţi. Iar când veneau la ele călugăriţe din mănăstire sau femei de prin sate, maicile Fevronia şi Sofia puneau pe una din ucenice să le citească cuvânt de folos din Sfânta Scriptură, din Pateric sau din Vieţile Sfinţilor. După ce le mângâiau sufleteşte, le slobozeau cu pace. Aceste trei călugăriţe au dat o educaţie deosebită nepotului lor Mihai (viitorul poet Mihai Eminescu), care poposea adesea la chiliile lor şi se îndeletnicea cu scrisul şi cititul.

În anul 1895, schimonahia Fevronia s-a mutat la cele veşnice. După doi ani, s-a mutat la odihnă şi sora ei, schimonahia Sofia. Iar în anul 1898, soborul Mănăstirii Agafton alege ca stareţă pe smerita călugăriţă Olimpiada Iuraşcu, care conduce obştea cu multă blândeţe şi înţelepciune timp de cinci ani de zile. În anul 1902, monahia Olimpiada se mută cu pace din viaţa aceasta şi este îngropată lângă surorile ei.

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 465-466)