Viețile părinților

Mărturia părintelui Antipa Aghioritul despre părintele Dionisie de la Colciu
124 de ani de la naşterea Părintelui Paisie Olaru
Mărturii despre Maica Gavrilia Papaiannis (I)
(Video) Cum se fac prescurile la Mănăstirea Văratec?
(Video) Plimbare prin cimitirul Mănăstirii Văratec – loc de povești și de învățăminte veșnice

Părintele Arsenie Simonopetritul - monahul care făcea metanii și toată noaptea rugăciune

Părintele Arsenie Simonopetritul făcea metanii și toată noaptea rugăciune. Ca să poată sta în picioare, și-a făcut agățători din tavanul chiliei sau folosea puncte de sprijin. La cap, de la multele metanii făcuse cucuie. Când își scotea fesul, se vedeau și la întrebări răspundea: „Capul acesta este vinovat de toate. E rândul lui acum să sufere”.

Părintele Arsenie Simonopetritul - un adevărat om al lui Dumnezeu

Părintele Arsenie Simonopetritul era întodeauna era bucuros, foarte politicos și foarte recunosscător lui gheronda și părinților care aveau grijă de el. Din gura lui nu lipseau rugăciunile, mulțumirile și binecuvântările. Era cu adevărat un om al lui Dumnezeu. Smerit, nevoitor, iubitor de frați, politicos, și monah cu credință adâncă, cu program și cuget monahicesc, model pentru monahii mai tineri. Era vesel și tăcut.

Părintele Arsenie Simonopetritul şi dorul vieții ascetice

Părintele Arsenie Simonopetritul se ocupa cu arsanaua mănăstirii și a ieșit să pescuiască. La un moment dat a simțit barca fără cârmă și fără să asculte de încercările lui. Valul mării l-a tras și se îndepărta cu totul de mal. Se întunecase. A pierdut orice contact. Atunci s-a întors cu lacrimi către ocrotitoarea lui, Născătoarea de Dumnezeu și Sfântul Nicolae, al cărui paraclis se afla în arsana și zilnic îi aprindea candela. A cerut ajutorul lor și deznădăjduit s-a aflat deschis spre arsanaua nu a mănăstirii, ci cea din Dafni.

Părintele Arsenie Simonopetritul - monahul nevoitor din Sfântul Munte

Viața într-un schit din Sfântul Munte este aspră și ostenitoare. Monahul singur trebuie să facă cele mai multe treburi și mai ales dacă în obște sunt puține persoane, cea mai mare greutate o ridică cel mai tânăr, precum slujbele zilnice, pravila personală, treburile zilnice și ascultarea lucrului de mână pentru cele necesare traiului. La chilia la care a mers părintele Arsenie aveau ca ascultare să facă linguri de lemn. A învățat cu ușurință meșteșugul și lucra atât de mult, încât flacăra nevoinței s-a stins înlăuntrul lui.

Pirații care au cinstit virtutea

La Giannakopoula așadar, în vechime, trăia o obște de părinți virtuoși. Într-o zi au venit pirați ca să-i prade. Totuși de îndată au văzut evlavia lor și înfățișarea smerită, iar purtarea lor i-a dezarmat complet și în loc să-i prade, au mărturisit: „Noi am venit aici să vă facem rău, dar vedem că voi sunteți oameni buni și nu vă vom face ispite”.

Dumnezeu primește pocăința păcătosului

„Această păcătoasă s-a mântuit, fiindcă de îndată ce dumnezeiescul har, prin povețele fratelui ei, a mișcat inima ei, s-a pocăit și nu s-a mai îngrijit de nimic materialnic. Dimpotrivă și-a disprețuit însuși trupul său și nu a cârtit pentru osteneala și rănile călătoriei. De aceea a fost primită pocăința ei”.

Pocăința Episcopului apostat

În perioada stăpânirii turcești, un episcop de la Patriarhia ecumenică, prin lucrarea diavolului, s-a lepădat și a devenit musulman. În ceasul în care toți turcii mâncau și se desfătau, au cerut de la cel ce se lepădase să batjocorească tainele creștinilor ca să râdă. Acela însă la început nu a vrut, dar când a văzut că aceia insistau, a luat un potir și l-a înălțat sus și a rostit melodios „Pe noi pe toți să ne pomenească Domnul Dumnezeu”. După puțin timp, unul dintre ei i-a răspuns: „Papa efendi, în clipa în care ai făcut aceasta te-ai înălțat doi coți de la pământ”.

Bătrânul Auxentie - nevoitorul din Sfântul Munte care umbla desculţ

Bătrânul Auxentie era foarte sărac. Nu avea nimic și nu își dorea nimic în această viață, în afară de Hristos. Nu purta haină nouă și întreaga lui viață monahală a petrecut-o cu o singură pereche de pantofi. Pe drum, când nu-l vedea nimeni, ca să nu-i strice, dar și de dragul nevoinței, ca să sufere trupul, îi ținea sub braț și umbla desculț. Uneori, când lipsea de acasă, îi aruncau flanelele rupte și el se mâhnea foarte tare. Apoi cobora în prăpastia în care le aruncaseră și le aducea din nou acasă. În chilie nu avea nimic altceva decât câteva icoane și puține cărți.

Părintele neptic Auxentie Grigoriatul - un văzător al luminii necreate

Odată, bătrânul Auxentie s-a dus să se împărtășească la paraclisul Cuviosului Grigorie Ctitorul unde avea loc Sfânta Liturghie. În timp ce se apropia, pregătit dinainte cu mult dor și evlavie, preotul liturghisitor a orbit din cauza luminii puternice și dulci care ieșea din fața bătrânului Auxentie. Fața lui a fost umbrită și a dispărut din cauza unui soare luminos care strălucea mai presus de soare și preotul nu a mai putut nu numai să-l împărtășească, ci nici să-l privească, coborându-și privirea în jos.

Părintele Methodie Kariotis - un om smerit și cu multă dragoste

Părintele Metodie era virtuos și acest lucru îl arăta simplitatea lui, pacea lui, smerenia lui, multele lui virtuți și viața lui fără cusur. Era iubitor de slujbe și foarte nevoitor. Nu lăsa slujba și lucrările lui duhovnicești. Își amintesc părinții că până la bătrâneți adânci și-a purtat rasa lui și și-a făcut canonul.

Pagini