Încercarea pe care a suferit-o Sfântul Neofit din Cipru săpând pentru isprăvirea peșterei

Inaccesibilitatea piscului și crăpăturile îmi înspăimântau inima și mă împingea înapoi. Dar această frică a biruit-o cu multe nădejdi așteptarea ajutorului lui Dumnezeu și dorul de liniște. De aceea de îndată ce am respins cu ajutorul lui Dumnezeu orice frică și spaimă, mi-am amintit de acela care a zis că cel ce nu are curaj în primejdii nu făptuiește cele pe care le dorește. Am primit curaj pentru primejdii și după ce mi-am pus nădejdea mântuirii mele în Dumnezeu am început să duc la îndeplinire ceea ce gândeam.

Propria descriere a cuviosului părinte cu privire la încercarea pe care a suferit-o săpând pentru isprăvirea peșterei de mai sus

„Minunat și străin lucru. Străin și capabil să înstrăineze auzul și glasurile iubitorilor de Dumnezeu și ale oamenilor raționali străina priveliște care mi s-a întâmplat mie în această zi a preacuvioasei Xenia. De aceea nu am crezut că e corect să o cufund în uitare sau să o acopăr prin tăcere ca nu cumva să par nerecunoscător și îngust la inimă Binefăcătorului, Care în chip minunat m-a izbăvit din cea mai amară moarte.

Dar dau poruncă și pentru când eu voi fi trecut la cele veșnice, să se amintească în fiecare an această zi și această pomenire publică să se citească cu multă evlavie spre slava lui Dumnezeu. Să se slujească Preamilostivului Dumnezeu liturghie și să se aducă prinos pentru asta.

Nimeni dintre voi să nu socotească, vă rog, că este de prisos sau irațională sau iubitoare de slavă deșartă însemnarea în scris a acestei pomeniri, ci mai degrabă este pentru mine o mare datorie și un drept ca să fie slăvit de aici Dumnezeu cum se cuvine și ca să se folosească de aici toți cei care sunt pricepuți și vor să se folosească.

De la cei care s-au bucurat de binefaceri Dumnezeu cere recunoștință și mulțumire. Cunoscând bine aceasta dreptul David zicea în sufletul său: „Binecuvintează suflete al meu pe Domnul și nu uita toate binefacerile Lui”.

De asemenea, Domnul nostru, atunci când a curățit cu porunca Lui pe cei zece leproși îi învinuiește pe cei nouă ca nerecunoscători, dar pe acela singur, pe Samariteanul și cel de alt neam l-a lăudat ca pe un recunoscător fiindcă s-a întors și a slăvit pe Dumnezeu.

Dar mai am de spus și ceva care a avut loc în vechime. Când Dumnezeu a izbăvit pe evrei din robie a poruncit lui Moise zicându-i lui: „Să-Mi afierosești pe fiecare nou născut care se va naște israeliților”. S-a dus Moise și a adunat tot poporul și le-a zis: „Să vă amintiți această zi în care ați ieșit din Egipt” și celelalte cunoscute. Și nu a cerut simplu să-și amintească de această eliberare și fugă, ci legiuiește și tăierea împrejur cea de-a opta zi și afierosirea lui Dumnezeu a celor întâi-născuți ai oamenilor și animalelor. Acestea se întâmplau ca să nu uite cu ușurință cele poruncite lor și să învețe ușor fiul de la tatăl lui pricina izbăvirii din robie și din Egipt...

Din toate acestea învățăm că Dumnezeu cere de la noi să ne amintim de binefacerile care vin de la El spre noi. Desigur, nu fiindcă Dumnezeu are nevoie de acestea, ci fiindcă ele sunt necesare pentru propria noastră mântuire și de aceea le cere.

De aceea și noi ca o dreaptă datorie, atât cât putem și cât ne este dat de la Dumnezeu să ne amintim și să purtăm înlăuntrul nostru această înfricoșată auzire și priveliște care mi s-a întâmplat mie și haideți să ne amintim neînfruntatul și grabnicul ajutor al lui Dumnezeu.

Dar socotesc că este mai bine să spunem povestirea în ordine și să ajungem la subiect ca să nu se șteargă și să se facă confuzie în cuvintele învălmășite o atât de mare purtare de grijă pe care Dumnezeu a arătat-o față de mine.

Fiindcă s-a lungit vremea vieții mele în această peșteră și aproape 40 de ani mi-au fost de-ajuns să petrec fără de grijă în ea, multă lume cu binecuvântate pricini sau nebinecuvântate mă deranja.

Socotesc că mai întâi Dumnezeu a voit și pe urmă și eu să urc cu ajutorul lui Dumnezeu pe culmea peșterii, în părțile de mai sus ale prăpastiei. Și acolo să-mi deschid o mică gaură care să fie neapropiată pentru mulți și în aceasta să mă retrag când vreau. Ca să scap astfel de deasa și nepotrivita tulburare a multora și astfel să nu cad încet-încet din iubita mea anahoreză și din liniștea cea cunoscătoare de Dumnezeu.

Totuși inaccesibilitatea piscului și crăpăturile îmi înspăimântau inima și mă împingea înapoi. Dar această frică a biruit-o cu multe nădejdi așteptarea ajutorului lui Dumnezeu și dorul de liniște. De aceea de îndată ce am respins cu ajutorul lui Dumnezeu orice frică și spaimă, mi-am amintit de acela care a zis că cel ce nu are curaj în primejdii nu făptuiește cele pe care le dorește. Am primit curaj pentru primejdii și după ce mi-am pus nădejdea mântuirii mele în Dumnezeu am început să duc la îndeplinire ceea ce gândeam.

(Gheronda Iosif Vatopedinul, Sfântul Neofit Zăvorâtul din Cipru, Editura Sfânta Mare Mănăstire a Vatopedului, Sfântul Munte, 1988)      

De la același autor

Ultimele din categorie