Doi călugări tineri din Mănăstirea Sihăstria i-au cerut bătrânului un sfat duhovnicesc, iar el le-a spus:

– Să aveți frica lui Dumnezeu și să puneți zilnic început bun. Cei care ați schiopătat, îndreptați-vă; iar care nu ați schiopătat, stăpâniți-vă cu darul Domnului, să nu cădeți. Că nu-i așa de ușor a trăi, dar este tare greu a muri. Toți cei care mor uită de viața aceasta și în ceasul morții văd înaintea ochilor numai cele ce le-au făcut, bune sau rele.

Odată, m-am întâmplat lângă patul unui om nepregătit care se chinuia să moară și striga la mine deznădăjduit: „Nu mă lăsa, Părinte Paisie, nu mă lăsa!”. Căuta să fugă și striga: „Nu mă lăsa, Părinte Paisie!”, și a murit. Dumnezeu să-l ierte! Altul, care era de mult bolnav, a murit așa frumos! S-a spovedit, s-a împărtășit și a cerut să-l fac călugăr. Joi l-am călugărit în patul lui de suferință și sâmbătă a plecat la Domnul. Dar, înainte de ceasul morții m-a trimis să chem duhovnicul ca să-i citească rugăciunile de darea sufletului. Apoi a zis: „Aprindeți lumânarea! Degrabă, lumânarea!”. Îi aprind lumânarea și voiam să i-o țin eu. Iar el mi-a zis: „Lasă, Părinte Paisie, c-o țin eu!”. A ținut-o în mâinile lui câteva minute. S-a uitat la stânga și s-a înfricoșat. Apoi s-a uitat la dreapta și s-a bucurat puțin. La urmă, îmi zice: „Părinte, stinge lumânarea că mai am oleacă!”. A venit duhovnicul și i-a citit molitfa de darea sufletului. Era în zori de ziuă. S-au adunat mai mulți în jurul monahului Ghervasie, că așa îl chema. Am aprins din nou lumânarea, și-a cerut de la toți iertare, a răsuflat adânc și și-a dat duhul cu pace. Iată călugăr pregătit pentru moarte numai în trei zile. Dumnezeu să-l odihnească cu sfinții pe Părintele Ghervasie. Mi-a fost ucenic.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Părintele Paisie, duhovnicul, Editura Apologeticum, 2005, p. 15)