Părinte, știm că de la Sfântul Simeon Noul Teolog încoace, povățuitorii duhovnicești se tot împuținează astăzi; astăzi, când suntem martorii unei mari secătuiri duhovnicești, cum mai recunoaștem un povățuitor duhovnicesc? Sfinții Calist și Ignatie Xantopoulos indicau trei criterii: să fie înalt la înțelegere, smerit la cuget și blând în toată purtarea.

Este greu de găsit, dar nu-ți trebuie prea multă bătaie de cap ca să recunoști un povățuitor duhovnicesc. Cel care caută cu adevărat un povățuitor duhovnicesc, la momentul potrivit, îl va simți. Sufletul simte cui trebuie să i se încredințeze, căci Dumnezeu este Cel care pune în inimă dragostea față de cel căruia ți-a rânduit să îi urmezi. Eu abia așteptam să ies din temniță numai ca să-l văd pe Părintele Paisie Olaru. Ardea inima în mine să-l văd, astfel încât după eliberare am mers direct la chilia Părintelui Paisie, așteptând două zile la ușă ca să mă primească la spovedit. De aici înainte, timp de opt ani nu m-am mai despărțit de povățuirea caldă a Părintelui Paisie. Mă trimisese mai întâi la Părintele Cleopa, însă la el nu am simțit atâta odihnă sufletească. Relația dintre ucenic și duhovnic este foarte puternică și în numele ei se pot face multe minuni. Însă nu este suficient ca povățuitorul să fie cercat, ci să fie și în același duh cu ucenicul.

Părinte, dar ce ați învățat cel mai mult de la Părintele Paisie?

Smerenia și dragostea lui față de aproapele. Era de o căldură și tandrețe sufletească rar întâlnite. Părintele Paisie era neîncetat neobosit cu oamenii încât uita de sineși.

(Ne vorbește Părintele Iustin Pârvu, Petru Vodă, 2011, pp. 61-62)