Ai nevoie să stai de vorbă cu tine însuți și cu Dumnezeu

Oare vezi tu că în toate acestea a început rana ta să se vindece și să se închidă? Adică patimile început-au să slăbească? Și iarăși ia aminte și vezi de nu cumva din lăuntrul ranei tale celei putrede a început să răsară trupul cel viu, adică pacea sufletului.

Ia aminte la tine, dragul meu, totdeauna, și vezi ce parte au în lucrul tău de fiecare zi necazurile care te întâmpină, locul pustiu în care petreci, agerimea minții tale, împreună cu puterea cunoștinței tale, îndelunga ta liniște cu leacurile cele multe, cu ispitele adică, rânduite ție de adevăratul Doctor, spre tămăduirea omului celui dinlăuntru. Ispitele sunt câteodată de la draci, câteodată de la bolile și durerile cele trupești, câteodată de la spaima din gândurile sufletului, când îți aduce aminte de înspăimântările vremii de apoi, câteodată în altoirea și dobândirea darului fierbințelii și al lacrimilor celor dulci, și al Harului celui duhovnicesc împreună cu altele, ca să nu lungesc vorba.

Oare vezi tu că în toate acestea a început rana ta să se vindece și să se închidă? Adică patimile început-au să slăbească? Fă un semn și, intrând înlăuntrul tău, vezi ce anume patimi au slăbit inima ta, și care anume au pierit și s-au dus cu totul, și care au început să tacă din pricina însănătoșirii sufletului tău și nu fiindcă mai au teamă, și care patimi au învățat să se plece din pricina minții, și nu că le-ar lipsi patimilor pricini. Și iarăși ia aminte și vezi de nu cumva din lăuntrul ranei tale celei putrede a început să răsară trupul cel viu, adică pacea sufletului. Și care anume dintre patimi mereu întâmpină silă, și sunt ele trupești sau sufletești, sau amestecate; și se mișcă ele în întunericul uitării, ca niște neputincioase, sau cu putere se ridică ele împotriva sufletului; și vin ele ca niște stăpâni sau ca niște furi?

Și cum se poartă cu ele mintea, împărăteasa care domnește peste simțuri. Când i se ivesc patimile și încep vreun război, se luptă oare mintea împotriva lor? Și, ținându-se tare, le face oare de slăbesc, sau nici nu se uită la ele și nici nu le pune în socoteală?

Și care din patimile cele vechi s-au șters, și care sunt de curând alcătuite? Iară dintre patimi, unele ating fantezia, altele ating simțurile, fără fantezie, altele se mișcă în amintirea nepătimașă de gânduri și fără de ațâțare. Și iarăși din acestea putem afla măsura unui suflet.

Primele dintre aceste suflete, n-au ajuns încă la așezare. Fiindcă aceste suflete mai duc luptă, oricâtă tărie ar arăta în luptă. Iară aceasta o spune Scriptura în felul ei, zicând: „S-a așezat David în casa lui și l-a odihnit pe el Dumnezeu de toți cei din jurul lui” (II Regi 7, 1). Și aici nu e vorba numai de o singură patimă, ci împreună cu patimile firii să înțelegi și pofta si mânia și iubirea de slavă, cea care aduce în închipuirea noastră anumite obrazuri, și ne trezește pizma și pofta. La fel este și patima iubirii de argint, când sufletul în ascuns se împărtășește de dânsa, chiar dacă n-ar ajunge în faptă, dar închipuiește în minte obiectul patimei, ca pe un chip al strângerii de avuții, și îndeamnă sufletul să cugete în acel chip și îi strecoară și pofta să-l câștige pe el, împreună cu celelalte.

(Sfântul Isaac SirulCuvinte despre nevoință, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, pp. 59-60)

De la același autor

Ultimele din categorie