sihastru

Sihaştrii Iosif, Partenie şi Pavel, întemeietorii Mănăstirii Sihăstria

Făcând priveghere de toată noaptea şi alegând locul pentru biserică, au pus icoana Maicii Domnului într-un brad şi, îngenunchind în faţa ei, i-au cerut ajutor şi binecuvântare de începerea lucrului. Apoi s-au rugat Preasfintei Fecioare să fie ocrotitoarea acestui sfânt lăcaş şi a tuturor sihaştrilor ce se vor nevoi aici în plăcere de Dumnezeu, izbăvindu-i cu rugăciunile ei de foc, de primejdie, de dezbinare şi de toate ispitele diavolului.

Cuviosul Zosima Ieroschimonahul, întemeietorul Mănăstirii Secu

Cuviosul Zosima şi-a vândut toate averile sale ce le avea şi a întemeiat pe valea Secului primul schit numit „Schitul lui Zosima”, cu hramul „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”. În acest schit a primit îngerescul chip al schimniciei şi fericitul ctitor Zosin, primind numele de Zosima. Mai târziu, hirotonindu-se, a ajuns cel dintâi egumen al acestei smerite sihăstrii.

Pelerinajul Moşului Gheorghe Lazăr în Ţara Sfântă

„Să ştii, frate, că tu nu eşti chemat să fii călugăr, dar vei duce o nevoinţa mai grea decât a unui călugăr. Că vei trăi mergând din loc în loc, în rugăciune, în post şi în multă lipsă. Dar, de vei avea neîncetat mintea la Dumnezeu, darul Lui va fi cu tine şi vei birui toate ispitele vrăjmaşului. Avere pe pământ să nu-ţi aduni; pe călugări şi pe preoţi să-i cinsteşti, pe mireni să-i sfătuieşti, pe săraci cât poţi să-i ajuţi, în biserici ziua şi noaptea să te rogi, şi aşa te vei mântui.”

Moşul Gheorghe Lazăr – pelerin și sihastru în mijlocul lumii

În anul 1890, Moşul Gheorghe Lazăr a mers să se închine şi prin mănăstirile Moldovei, zăbovind în fiecare sfânt lăcaş. Apoi s-a stabilit definitiv la biserica cu hramul Sfântului Ioan Botezătorul din Piatra Neamţ, zidită de Voievodul Ştefan cel Mare şi Sfânt. Şi a locuit în clopotniţa bisericii timp de 26 de ani în aspră nevoinţă, ca un adevărat stâlpnic şi sihastru în mijlocul lumii, fiind iubit de toţi şi rugându-se pentru toţi.

Cuviosul Iosif Pustnicul, mare ctitor şi duhovnic al Mănăstirii Văratec

În 1785 se retrage iarăşi la linişte în pădurile Văratec, ajutând la întemeierea mănăstirii cu acelaşi nume, împreună cu schimonahiile Olimpiada şi Nazaria. După ce formează o obşte de peste 200 de călugăriţe, pe care le povăţuieşte duhovniceşte mai bine de 30 de ani, Cuviosul Iosif Pustnicul se mută în odihna lui Hristos, în anul 1828, şi este înmormântat în biserica mare ctitorită de el.

Cum a scos Cuviosul Sisoe Sihastrul Schitul Rarău de sub ocupaţia străină

În zorii zilei au poposit într-o frumoasă poiană de munte, aproape de locul numit „Piatra Zimbrului”. Aici au aşezat icoana Maicii Domnului într-un trunchi de brad şi au făcut priveghere şi liturghie de mulţumire lui Dumnezeu. Apoi au construit o biserică de lemn cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, cum se vede până astăzi, în care au aşezat catapeteasma şi sfânta icoană, protectoarea schitului.

Cuvioasa Teodora de la Sihla ‒ 30 de ani de pustnicie, între stânci

Sfânta Teodora făcea priveghere de toată noaptea cu mâinile înălţate la cer, până se revărsau zorile şi se lumina la faţă cu lumină de sus, apoi se odihnea două ore şi iar începea. Hrană primea numai după două zile, puţini pesmeţi cu ierburi de pădure, ferigă şi măcriş, numit „Măcrişul Sfintei Teodora”. Iar apă aduna din ploi, într-o scobitură deasupra unei stânci, numită până azi „Fântâna Sfintei Teodora”. Şi, adevărată minune, că apa din stâncă nu seca niciodată.

Descoperirea moaştelor Sfântului Ioan Iacob Hozevitul

Stareţul lavrei, Amfilohie, cu greu a dat binecuvântarea să se deschidă mormântul Cuviosului Ioan din peşteră. Însă, cum l-au deschis, a ieşit un miros de bună mireasmă care a umplut peştera şi inimile tuturor. Iar trupul cuviosului şi hainele erau întregi şi nevătămate şi răspândeau o aromă cerească de sfinţenie. Parcă era de curând adormit. Atunci toţi pelerinii au îngenuncheat şi, cu lacrimi de emoţie şi evlavie, au strigat: „Slavă Ţie, Doamne, pentru această mare minune! Cuviosul Ioan Românul este sfânt!”.

Nevoinţele de taină ale Sfântului Ioan Iacob Hozevitul

Nevoinţele sale cele din inimă, lacrimile de taină, lupta cu gândurile şi cu duhurile rele, cugetările duhovniceşti la cele de sus şi căldura Duhului Sfânt care îi aprindea inima pentru Hristos, singur Dumnezeu le vedea şi le primea ca o ardere de tot a Cuviosului Ioan Sihastrul, neştiute de niciun muritor.

Pustnicii Partenie şi Gherasim, renumiţi sihaştri din „Poiana lui Partenie”

În această mică poiană care le poartă numele, s-au ostenit timp de 30 de ani părinţii Partenie şi Gherasim, rugându-se lui Dumnezeu ziua şi noaptea pentru ei şi pentru lume. Ei iubeau mai ales postul, metaniile, privegherea de noapte şi Psaltirea, pe care o citeau necontenit. În sărbători săvârşeau dumnezeiasca Liturghie şi se împărtăşeau cu Trupul şi Sângele Domnului împreună cu alţi sihaştri din împrejurimi. 

Pagini