viața duhovnicească

Care este cel mai mare prejudiciu pe care ni-l aduce neatenția?

Cel mai mare prejudiciu al neatenţiei este acela că dezvoltarea duhovnicească a omului este complet stagnată.
Când lipsește din nevoința duhovnicească optimismul ‒ nădejdea și bucuria cea adevărată ‒, ceva în mod sigur nu merge bine
___   Monahul Moise Aghioritul

Cuviosul Ioasaf Apostoliu – o viață de 119 ani, din care peste 70 de ani de călugărie și duhovnicie

Era întru toate măsurat şi cu dreaptă socoteală. Nici cu totul aspru, nici uşor iertător; nici ţinând mânia asupra cuiva, nici prea blând cu fiecare; nici multe grăind, nici în zadar vorbind. Ci vorbea puţin, pe înţeles şi potrivit cu rana fiecăruia. Iar cuvintele sale părinteşti, ca nişte săgeţi duhovniceşti alinau durerea, potoleau ispita, izgoneau patima şi răneau inima cu dragostea lui Hristos, căci era întărit de darul Duhului Sfânt.

Familia – o şcoală de jertfă și de iubire

Egoismul e un duşman periculos. Când într-un cuplu căsătorit unul nu vrea să cedeze celuilalt în nimic, se ajunge ca fiecare să-și păstreze în chip bolnăvicios propriul orgoliu. Dacă unul nesocoteşte permanent momentele în care are de făcut ceva pentru familie, atunci familia se va nărui încetul cu încetul. Dacă cuplurile lasă cu uşurinţă loc mâniei şi nu pot trăi în pace cu rudele apropiate, atunci apare nefericirea – iar copiii absorb exemplul cel rău. Cât de greu este să creştem copii prin propriul nostru exemplu!

Printre nuanțe – pictăm sau mâzgălim destinele copiilor noștri?

Atunci când patimile sunt tratate drept virtuți, iar virtuțile par îndeletniciri rușinoase, este evident că vremurile au devenit pe măsura persoanelor care le croiesc: superficiale și găunoase. Între zări prea viu colorate pentru a fi reale, printre obiecte de recuzită, trăim dezamăgiri cotidiene și ne creștem copiii fără a ne preocupa de efectul pe care inversarea ori amestecarea valorilor, după un model cvasicromatic, îl va avea asupra viitorului nostru. Asupra devenirii lor – încorsetată de reguli adoptate adesea, „pe genunchi” și supuse nuanțării, interpretării, eludării.

Trăiţi taina luptei vieţii duhovniceşti lin şi fără zbucium!

Când pierdeţi harul dumnezeiesc, să nu faceţi nimic. Să vă continuaţi viaţa şi lupta voastră lin, simplu, până ce, fără zbucium, vor veni iarăşi iubirea şi dragostea şi dorul fierbinte după Hristos. Şi atunci toate vor merge bine.

Sfântul Eufrosin bucătarul și alte meserii ale sfinților

Dacă un bucătar a ajuns să fie „casnic” și „prieten” al lui Dumnezeu, atunci înseamnă că multe meserii pot ajuta pe oameni să devină sfinți, că indiferent de pregătirea profesională, de proveniența socială, omul poate urca la Cer.

Să ne purtăm cu seninătate crucea duhovnicească

Atunci când primiţi mângâieri duhovniceşti, mulţumiţi lui Dumnezeu şi nu vă necăjiţi când acestea vă sunt luate şi când întunericul ia în stăpânire sufletele voastre.

Ieromonahul Amfilohie, primul egumen al Mănăstirii Pângăraţi

Neavând schitul biserică încăpătoare, s-a rugat Cuviosul Amfilohie multă vreme Sfântului Mucenic Dimitrie să-i trimită un om milostiv pentru a-l ajuta să zidească o biserică nouă din piatră. Pe la anul 1560, spune tradiţia, zăbovind domnitorul Alexandru Lăpuşneanu la Piatra-Neamţ, i s-a arătat marele mucenic în vis şi i-a poruncit să zidească o biserică de piatră la Schitul lui Simeon. Aşa s-a înnoit această sihăstrie sub egumenia lui Amfilohie, luând denumirea de Mănăstirea Pângăraţi.

Instituția duhovniciei de-a lungul istoriei

Antichitatea creștină a dat duhovnicului numele de „părinte”. De la început, părintele duhovnicesc sau duhovnicul apare în relație cu Taina Mărturisirii, însă paralel cu viața monahală au apărut părinții duhovnicești, acei „avva”, „stareți” sau „bătrâni”. Aceștia, adesea nehirotoniți, erau îndrumători de conștiințe, sfătuitori, îngrijindu-se de modelarea sufletească și de creșterea duhovnicească a ucenicilor.

Pagini