Cum ajungem la rugăciunea neîncetată

În urma numeroaselor lacrimi de pocăinţă vărsate întru întristarea inimii, rugăciunea îi devine neîncetată.

Părintele Arhimandrit Sofronie ne atrage atenţia asupra diferenţei dintre teologia conjuncturală şi teologia cea după Dumnezeu: „Până când inima nu s-a curăţit de patimi, contemplarea lui Dumnezeu este imposibil de atins. Numai o inimă curăţită de patimi e capabilă de a se pătrunde de uimirea şi de smerenia specifice contemplării Creatorului a toate acea uimire şi smerenie care linişteşte mintea, umplând-o de o bucurie negrăit de calmă.

„Teologul are drept scop dobândirea theoriei, iar călugărul, dobândirea ascezei. Principalul obiectiv al călugărului este acela de a dobândi liniştea rugăciunii inimii, eliberarea minţii de orice cugetare, paza neîncetată a inimii de orice invazie a lumescului. Acolo unde există o astfel de linişte sfântă, inima şi mintea se hrănesc cu numele lui Iisus şi cu poruncile Lui, fiind contopite întreolaltă şi controlând tot ce se întâmplă înlăuntrul omului – nu printr-un sistem de investigare logică, ci în chip intuitiv, printr-un simţ duhovnicesc special. (...)

„Scopul monahului este acela de a dobândi trezvia neîncetată a minţii în inimă, iar atunci când – după mulţi ani de nevoinţă – inima i se sensibilizează, mintea primeşte puterea de a respinge orice gând pătimaş; în urma numeroaselor lacrimi de pocăinţă vărsate întru întristarea inimii, rugăciunea îi devine neîncetată, iar simţirea prezenţei şi a lucrării dumnezeieşti, evidentă şi atotcuprinzătoare”.

(Mitropolit Hierotheos Vlachos, Psihoterapia ortodoxă: știința Sfinților Părinți, traducere de Irina Luminița Niculescu, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 1998, pp. 383-384)

De la același autor

Ultimele din categorie