„Nu mă duc, Iisuse bun; ci Te aştept aici în drum!”

Uneori ucenicul îl îndemna să mănânce mai mult ca să se întărească. Iar Părintele Paisie răspundea cu glas blând şi smerit: „Ei, părinte! Nu trăim ca să mâncăm, ci mâncăm ca să trăim! Căci trebuie să avem întotdeauna conştiinţa şi mintea curată; ca rugăciunea noastră să poată ajunge la cer!”.

Spunea ucenicul său de chilie că zilnic îi ducea bătrânului de mâncare la patul său de suferinţă, iar el îi cerea mai întâi anaforă, apoi zicea: „Iartă-mă şi Dumnezeu să te ierte, părinte, părinte Gherasim!” Apoi rostea în taină rugăciunea de masă şi mânca, gustând câte puţin din tot ce i se aducea. Uneori ucenicul îl îndemna să mănânce mai mult ca să se întărească. Iar Părintele Paisie răspundea cu glas blând şi smerit: „Ei, părinte! Nu trăim ca să mâncăm, ci mâncăm ca să trăim! Căci trebuie să avem întotdeauna conştiinţa şi mintea curată; ca rugăciunea noastră să poată ajunge la cer!”.

Uneori ucenicul îl găsea pe bătrânul supărat şi plângând şi îl întreba:

- Preacuvioase, de ce sunteţi supărat? Poate v-am întristat cu ceva? Iar părintele Paisie răspundea cu lacrimi pe obraz:

- Am supărat pe Domnul şi nu am pace sufletească. Căci îmi pierd răbdarea în suferinţă şi de aceea plâng… Unde să mă duc? Încotro să apuc? Apoi, după puţină tăcere, tot bătrânul răspundea: „Nu mă duc, Iisuse bun; ci Te aştept aici în drum!”

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Părintele Paisie Duhovnicul, Editura Trinitas, 1993, p. 103)

 

De la același autor

Ultimele din categorie