Noi, ca oameni, dorim și căutăm să ne prelungim mandatul vieții noastre pe acest pământ – prin rugăciunile care se fac în biserică, la Taina Sfântului Maslu, prin medicamentele pe care le folosim sau atunci când mergem la spital să ne tratăm. Suntem gata întotdeauna să facem orice pentru sănătatea trupească. Dar dacă noi ne-am îngriji de mântuirea sufletului cu aceeași osârdie, cum ar fi? Nu ne-am mai teme de moarte.

Adesea, ne punem nădejdea mai mult în viața de aici, în ceea ce vedem cu ochii trupești. Dar când credem că dincolo este adevărata viață, nu trebuie să vedem. Căci dacă vedem, atunci nu mai este nevoie de credință. Și pentru toate cele care vin peste noi – boli, necazuri, ispite – facem ce depinde de noi, dar mai mult să ne îngrijim de suflet.

Când nu mai putem răbda bolile, necazurile, suspinurile și greutățile, ne tot întrebăm de ce suferim așa de mult. Dar toată suferința, dacă o primim ca din mâna lui Dumnezeu, aceasta ne aduce mântuirea sufletului. Hristos i-a spus văduvei din Nain: „Nu mai plânge, pentru că Eu sunt Învierea și Viața. Iar cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, viu va fi”. Și l-a înviat pe fiul ei, mângâind-o, pentru că ea căzuse într-o deznădejde, crezând că totul este până la mormânt, ca și când copilul ei s-ar fi desființat.

„Nu trebuie să ne întristăm peste măsură când cineva pleacă dintre noi”

Sfântul Apostol Pavel zice: „Să nu vă întristați, fraților, pentru cei care au adormit, precum cei care nu au nădejde”. Cine nu are nădejde în viața veșnică? Păgânii și necredincioșii. Noi nu trebuie să ne întristăm peste măsură când cineva pleacă dintre noi.

Unii mor în tinerețe, alții ajung la bătrânețe, alții mor de prunci. Aici sunt judecățile lui Dumnezeu. Însă cine crede în viața veșnică, chiar de ar muri de copil sau la orice vârstă, dincolo se duce la bucurie și la fericire, fiindcă sufletul său viază, deși trupul i se face țărână.

Când Dumnezeu, care este Stăpânul vieții și al morții, hotărăște, nimeni nu mai poate să stea împotrivă ca să împiedice pe cineva să nu mai moară. Acesta este pedeapsa pe care au primit-o strămoșii noștri, când li s-a dat porunca: „Dacă veți mânca din pomul oprit, cu moarte veți muri”. Dar diavolul le-a spus: „Nu, nu veți muri”. Întotdeauna diavolul va da gând omului că va muri mai târziu, nu chiar acum, sau că va muri la bătrânețe, spune Părintele Mina de la Mănăstirea Bistrița.