Drept canon de obşte, bătrânul obişnuia să dea fiilor săi duhovniceşti să repete zilnic, în casă, pe cale şi la lucru, de 10-20 de ori Tatăl nostru, de 7 ori zilnic să rostească Psalmul 50, de 3 ori Crezul, de 100 de ori „Doamne Iisuse...” şi de 100 de ori „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”. În 24 de ore le rânduia să citească, mai ales seara şi dimineaţa, un acatist şi Paraclisul Maicii Domnului şi, celor mai râvnitori sau fără servici, câte două-trei catisme din Psaltire. Apoi să facă 30-50 sau 100 de metanii şi, regulat, să citească un capitol din Sfânta Scriptură, viaţa pe scurt a sfântului zilei, câteva pagini din învăţăturile Sfinţilor Părinţi şi alte cărţi sfinte.

Celor care aveau păcate grele şi erau robiţi de patimi vechi, le rânduia bătrânul să postească obligatoriu toate posturile şi zilele rânduite de Biserică, să nu mănânce un timp carne şi ulei şi să nu bea vin. Apoi o zi sau două pe săptămână, de obicei miercurea şi vinerea, le rânduia post negru până la orele 3 după masă, până seara sau chiar până a doua zi şi să citească psaltirea la miezul nopţii. Iar celor care săvârşeau avorturi, le rânduia să nască alţi copii în locul celor ucişi, sau să boteze şi să îmbrace copii săraci după numărul avorturilor, sau să înfieze copii fără părinţi.

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Părintele Paisie Duhovnicul, Editura Trinitas, 1993, pp. 115-116)