Ev. Luca 20, 9-18

 

Zis-a Domnul pilda aceasta: un om a sădit o vie şi a dat-o cu învoială unor lucrători, apoi s-a dus departe multă vreme. La timpul roadelor, a trimis pe un slujitor la lucrători ca să-i dea din rodul viei; lucrătorii însă, după ce l-au bătut, l-au trimis fără nimic. A mai trimis pe alt slujitor, dar ei, bătându-l şi pe acela şi batjocorindu-l, l-au trimis fără nimic. A mai trimis şi pe al treilea; ei însă, după ce l-au rănit şi pe acesta, l-au scos afară. Atunci a zis viei: ce să fac? Voi trimite pe fiul meu cel iubit; poate că, văzându-l pe el, se vor ruşina. Însă lucrătorii, când l-au văzut, au vorbit între ei şi au zis: acesta este moştenitorul; veniţi să-l omorâm, pentru ca moştenirea să fie a noastră. Şi, scoţându-l afară din vie, l-au omorât. Deci ce le va face stăpânul viei? Va veni şi va pierde pe lucrătorii aceştia, iar via o va da altora. Dar ei, când au auzit, au zis: ferească Dumnezeu! Iisus însă, privindu-i în faţă, le-a grăit lor: atunci ce înseamnă cuvintele acestea care au fost scrise: piatra pe care n-au luat-o în seamă ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului? Oricine va cădea pe piatra aceasta se va fi sfărâma; iar peste cine va cădea ea, pe acela îl va spulbera.