La Schimbarea la față a Mântuitorului, când Domnul a deschis ochii cei lăuntrici ai ucenicilor Lui și le-a dat posibilitatea să vadă slava Lui și strălucirea Lui, care avea toate, Apostolul Petru reacționează cu cuvântul: „Învățătorule bine este ca noi să fim aici”[1]. Prin acest cuvânt arată Apostolul spontan că adevărata odihnă și valorizare a firii noastre omenești se află atunci când participă la slava Fiului, la primirea Împărăției Lui.

Și astăzi, trăind fiecare dintre noi într-o lume „idolească”, plină de feluriți idoli, care încearcă să ne convingă de faptul că scopul vieții noastre este desfătarea de bunătățile materialnice și de plăceri, încât să ne robească astfel și să limiteze nesfârșita măreție a chipului lui Dumnezeu pe care îl purtăm înlăuntrul nostru la legăturile asfixiante și la închisoarea de nerăbdat a acestei vieți stricăcioase, cine vrea, cine iubește poate urma exemplul Născătoarei de Dumnezeu și al sfinților și să-l găsească pe Domnul izbăvitorul.

Poate oricine vrea, cu ajutorul lui Dumnezeu să se îngrijească în fiecare zi într-un ceas cât mai liniștit cu putință să zică rugăciunea, încercând să-și țină mintea lui la rugăciune și să alunge orice alt gând și idee. Acest lucru nu este ușor. Cere osteneală, încercare, nevoință, răbdare, stăruință și cunoștință. De fiecare dată când va fugi mintea lui de la rugăciune și se va împrăștia în diferite griji ale vieții sau când din pizma diavolilor sau propriile lui amintiri rele de la vechile păcate îi vor veni gânduri rele și rușinoase, nu trebuie să se piardă, ci cu vitejie și bărbăție să le războiască să le alunge și să-și aducă mintea la rugăciune și să continue lucrarea rugăciunii. Trebuie să știm că demonii îl războiesc în special pe cel ce începe această lucrare duhovnicească pentru a-l descuraja și a-l face să părăsească această încercare mântuitoare. De aceea nu numai că nu trebuie cineva să se descurajeze și să ajungă la deznădejde, ci dimpotrivă să lupte cu și mai multă putere și stăruință și ușor-ușor va simți înlăuntrul său progres și mângâierea dumnezeieștii pronii. Această lucrare a rugăciunii trebuie să încerce cineva să o extindă și asupra întregii lui vieți de zi cu zi. În fiecare clipă și oră, în timpul oricărei preocupări, să caute orice prilej să spună rugăciunea. Astfel nu va fi cu putință să fie distras de grijile acestui veac și să uite scopul vieții lui, ci va avea ca lucrare principală sfințirea lui și ca ocupație și lucrare ajutătoare și secundară în diferitele probleme ale vieții prezente.

Este de la sine înțeles că toate acestea sunt înfăptuite și merg împreună cu participarea noastră la Sfintele Taine ale Bisericii, cu lupta pentru curățirea sufletului și a trupului de orice faptă păcătoasă și poftă, cu povățuirea părintelui duhovnicesc și toate cele pe care le cere lupta duhovnicească a creștinului.

Poate că acestea par dificile cuiva, totuși nu sunt. Este de ajuns să începem noi, punând intenția noastră bună și dispoziția noastră și de acolo și după aceea harul lui Dumnezeu ne va da putere și înțelepciune să continuăm lupta.

Știm că suntem din Dumnezeu și lumea întreagă zace sub puterea celui rău. Știm iarăși că Fiul lui Dumnezeu a venit și ne-a dat nouă pricepere, ca să cunoaștem pe Dumnezeul cel adevărat; și noi suntem în Dumnezeul cel adevărat, adică întru Fiul Său Iisus Hristos. Acesta este adevăratul Dumnezeu și viața de veci. Fiilor păziți-vă de idoli ( I In. 5, 19-21).