Odată, pe când era retras la chilia de la „Piciorul Crucii”, Părintele Onufrie a venit la Schitul Sihla fără să fie anunţat de cineva, inspirat de Duhul Sfânt, întrebând de unul din fiii săi duhovniceşti, întrucât, de câteva zile, acel ucenic se lovise la un ochi, care începuse acum să i se albească şi să nu mai vadă cu el. Părintele Onufrie i-a spus ce să facă şi de a doua zi ochiul a început să se vindece. Apoi, părintele a plecat înapoi la chilia sa.

Într-o zi, venind ucenicul cu mâncare la chilia bătrânului, l-a văzut pe Părintele Onufrie stând în faţa bordeiului, rugându-se şi făcând închinăciuni. Bordeiul era înconjurat de copaci, aşa că nu-l vedea nimeni de la distanţă, decât dacă ar fi fost cineva chiar lângă bordei. Părintele nu l-a observat pe ucenic, aşa că acesta a stat mult timp acolo, folosindu-se nu puţin de această minunată privelişte, cum cuviosul său bătrân, fiind la vârsta de 83 de ani, se ruga şi făcea sute de închinăciuni.

Părintele Onufrie păstra dreapta credinţă cu mare sfinţenie şi nu vorbea niciodată cu cei de altă credinţă. Căci spunea: „Dacă vine la dreapta credinţă şi se face ortodox, vorbesc şi îi spun. Dacă nu vrea, nu discut cu el”.

Părintele Onufrie vorbea mult în pilde. Odată, l-a întrebat un frate ce să facă, pentru că nu are smerenie şi are o mulţime de gânduri care îl apasă. Părintele i-a zis: „Am văzut un şarpe azi dimineaţă; era lung de o jumătate de metru. Era tânăr, în creştere, dar mâţa îi sare pe cap, dă cu ghearele şi-l omoară. Sunt şi şerpi care au pui. Daca îi omori cu puii în burtă, nu mai nasc; dacă nu, ei nasc. Tot aşa se întâmplă şi cu gândurile”.

Acelaşi ucenic l-a întrebat ce să facă, pentru că vin în mănăstiri femei în ţinută indecentă şi el se sminteşte. Părintele a zis ca şi cum s-ar fi referit la sine însuşi: „Nu mai văd, nu mai aud...”.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 774-775)