În drum spre Mănăstirea Stavronichita, facem un scurt popas la chilia schimonahului Paisie - unul din cei mai cuvioşi sihastri athoniţi. Este grec de neam şi re­numit în toată Grecia. La el vin pentru sfat călugări şi egumeni din Athos şi din Grecia, profesori universitari, studenţi, oameni de la oraşe şi sate, şi toţi se folosesc de cuvintele lui.

Chilia părintelui Paisie din Kapsala este înconju­rată de livadă şi viţă-de-vie. Batem în poartă şi aştep­tăm. Un călugăr mic de statură, slab, modest îmbrăcat, cam de 75 ani, dar luminat la chip şi plin de smerenie, vine să ne deschidă. Este bătrânul!

– Binecuvintează-ne, părinte Paisie! Suntem câţiva pelerini din România.

– Domnul să ne binecuvinteze pe toţi!

Ne invită în micul paraclis situat alături de chilie, unde ne închinăm şi cântăm axionul Maicii Domnului. Apoi, ne invită în chilia pentru oaspeţi, o încăpere de 2 x 3 metri. Ne aşezăm. Suntem de toţi zece suflete. Părintele Paisie ne serveşte, după obiceiul călugărilor athoniţi, cu zahăr şi apă rece. Apoi se aşează pe un mic scăunel în pragul uşii.

– Părinte Paisie, venim din România. Vă rugăm, daţi-ne un cuvânt de folos.

– Iertaţi-mă, vă rog, eu nu sunt ieromonah şi nu îndrăznesc să dau cuvânt de folos la preoţi, a răspuns bătrânul.

– Totuşi, găsiţi şi pentru noi un cuvânt, am insistat noi.

– Părinţilor, eu încă n-am terminat şcoala călugă­riei şi nu ştiu multe cuvinte.

Arhimandritul Cleopa, văzând smerenia lui, l-a întrebat:

– Părinte Paisie, ce rugăciune este mai de folos pentru călugăr? Să citească mai mult la Psaltire sau să zică rugăciunea lui Iisus?

– Amândouă sunt bune, a răspuns el, numai să le spunem din inimă, cu credinţă şi cu lacrimi.

– Care nevoinţă călugărească este mai bună? Viaţa de obşte sau cea de pustie?

– Dacă ai smerenie - a zis bătrânul - în amândouă te poţi mântui! Cel ce vrea să fie mai sigur de mântuire să intre la obşte, sub ascultare; iar cel ce iubeşte mai mult liniştea şi rugăciunea, să se retragă în singurătate.

– Cum putem ajuta la mântuirea altora?

– Prin rugăciune. Călugărul să fie mai întâi om de rugăciune şi făclie în sfeşnic pentru toţi. Numai aşa putem ajuta şi zidi duhovniceşte pe oameni. Întâi să fie rugăciunea, apoi exemplul vieţii noastre, apoi cuvântul de învăţătură.

– Cum putem dobândi darul lacrimilor?

– Dacă vom avea smerenia sfinţilor, vom dobândi şi rugăciunea inimii şi darul lacrimilor. Eu n-am putut dobândi acest dar, care se primeşte de la Dumnezeu cu mare osteneală.

– Ce părere aveţi despre monahismul athonit de astăzi?

– N-am nicio părere. Dar ştiu că toţi au venit în Sfântul Munte să slăvească pe Dumnezeu şi să se mântuiască! De aceea, toţi se silesc după râvnă şi putere la rugăciune, la ascultare, la post, la priveghere de noapte şi la toate faptele bune. Toţi se smeresc, au nădejde, se ostenesc şi urmează lui Hristos. Însă cine va lua cununa mântuirii, nimeni nu ştie decât singur Dumnezeu.

– Ce cărţi sfinte trebuie să citească monahii?

– Întâi Sfânta Scriptură. Apoi „Vieţile Sfinţilor” şi scrierile patristice. Nu trebuie să citim, nici să vorbim mult! Ci trebuie să facem mult!

– Părinte Paisie, de câte ori trebuie să ne împărtăşim pe an?

– De câte ori ne îndeamnă cugetul inimii şi duhov­nicul. Unii mai des, alţii mai rar. Dar dacă monahii se pot împărtăşi o dată pe săptămână, este foarte bine.

Mirenii, oricum, mai rar, după cum hotărăsc duhovnicii lor.

– Ce alte sfaturi ne mai daţi?

– Să fim gata întotdeauna de moarte, „căci în ceasul în care nu ne gândim va veni Fiul Omului”.

– Părinte Paisie, câte ore trebuie să doarmă un monah pe noapte?

– Eu, dacă aş aduna orele câte dorm întins în pat şi câte dorm în picioare, aţi vedea că dorm toată ziua, pentru că nu veghez cu mintea la rugăciune...

Folosindu-ne mult de smerenia şi înţelepciunea părintelui Paisie, mulţumim pentru primire şi pentru sfaturile date, apoi cerem binecuvântare şi ne continuăm drumul.

(Protosinghelul Ioanichie Bălan, Pelerinaj la Locurile Sfinte, editura Episcopiei Romanului şi Huşilor, 1992, pp. 427-429)