Moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur, păstrate în Sfântul Munte

Printre odoarele cele mai de preţ din Grădina Maicii Domnului se numără moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur. În luna iulie a anului 1284, împăratul Andronic al II-lea cel Bătrân (1282-1328) a trimis mâna dreapta a Sfântului Ioan la Mănăstirea Filotheu, unde se păstrează spre cinstire până astăzi. La Mănăstirea Vatopedi se păstrează cu mare cinste capul Sfântului Ioan. Părticele din cinstitele moaşte ale Sfântului Ioan Gură de Aur se mai află în Sfântul Munte la Mănăstirile Iviron, Dionisiou şi Dohiariou.

Conform tradiţiei noastre ortodoxe, sfinţii sunt cei ce au ajuns în cel de al treilea stadiu al sfinţeniei, numit desăvârşire. După cum se ştie, viaţa duhovnicească se împarte în trei stadii: curăţirea, luminarea şi desăvârşirea. În ultimul, numit și nepătimire sau îndumnezeire, harul Sfântului Duh se uneşte şi cu trupul omului, nu doar cu sufletul, ceea ce face ca şi trupul să se îndumnezeiască şi să ajungă vas al harului. Astfel, în sfintele moaşte se sălăşluieşte harul Sfântului Duh, întrucât harul deţinut de sfinţii noştri când erau în viaţă continuă să rămână „neatins de stricăciune” în sfintele lor moaşte şi după adormirea lor, după cum zice Sfântul Grigorie Palama. Putem spune în aceste condiţii că noi, cei care trăim într-o epocă diferită, închinându-ne la sfintele lor moaşte, avem parte de aceeaşi binecuvântare de care s-au bucurat creştinii din epoca în care au trăit sfinţii.

Cinstirea sfintelor moaşte prin închinare, împreună cu rugăciunea pe care o săvârşim, chemând harul sfinţilor noştri, ne fac părtaşi acestui har şi ne sfinţesc.

În Sfântul Munte Athos se păstrează foarte multe sfinte moaşte, datorită legăturilor strânse cu împăraţii bizantini din trecut, care, odată cu zidirea de mănăstiri au închinat noilor ctitorii şi daruri duhovniceşti – sfinte moaşte. Totodată, după căderea Constantinopolului, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, Athosul a devenit un veritabil tezaur de icoane şi sfinte moaşte pentru întreaga creştinătate răsăriteană.

După tipicul aghiorit, primul lucru cu care sunt întâmpinaţi pelerinii care vin la mănăstiri sunt sfintele moaşte. Atunci când monahii aghioriţi scot sfintele moaşte, acestea ne vorbesc într-un mod deosebit de limpede că sfinţenia omului nu rămâne numai în suflet, ci se extinde şi asupra trupului. Sfinţenia este ceva de negrăit, de nedescris. De aceea, cel care se închină sfintelor moaşte în Muntele Athos înţelege că Biserica Ortodoxă nu este altceva decât „o uzină care produce sfinţi”.[1]

Cu mult înainte de căderea Constantinopolului sub turci, printr-un edict dat de către împăratul Ioan Tsimiskis (969-976), moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur au fost trimise de la Constantinopol la Mănăstirea Marea Lavră, în Sfântul Munte Athos.

În luna iulie a anului 1284, împăratul Andronic al II-lea cel Bătrân (1282-1328) a trimis mâna dreaptă a Sfântului Ioan la Mănăstirea Filotheu, unde se păstrează, spre cinstire, până astăzi.

La Mănăstirea Vatopedi se păstrează cu mare cinste capul Sfântului Ioan. Un lucru minunat şi vrednic de luat în seamă, în legătură cu capul Sfântului Hrisostom, ce poate fi pipăit de oricine la modul personal, este nestricăciunea urechii drepte. Această ureche neatinsă de stricăciune, ce apare la vedere, este posibil să aibă legătură cu o întâmplare menţionată pe larg în viaţa sfântului. Se spune acolo că ucenicul sfântului, arhiepiscopul de mai târziu al Constantinopolului, Sfântul Proclu, l-a văzut cu ochii lui pe Apostolul Pavel aplecat asupra urechii Sfântului Ioan Hrisostom, pentru a-l îndruma în tâlcuirea epistolelor lui.

Părticele din sfintele moaşte ale Sfântului Ioan Gură de Aur se mai află în Sfântul Munte la Mănăstirile Iviron, Dionisiu şi Dohiariu.

[1] Arhimandritul Efrem, Stareţul Mănăstirii Vatopedi, în Mărturie athonită în România, Sfânta Mănăstire Vatopedi, Muntele Athos, 2004, p. 184

De la același autor

Ultimele din categorie