Aceste colibe datează din secolul al XVII-lea şi s-au construit cu multă osteneală, din pricina locului foarte abrupt. La început, Karulia a aparţinut de sihăstria „Sfânta Ana Mică”. În 1877 Mănăstirea Marea Lavră a vândut aceste colibe monahilor ruşi. Fiindcă numărul lor se mărea treptat, Karulia a devenit schit. Actuala colibă a Sfântului Gheorghe era pe atunci Kiriakonul schitului. Astăzi mai există 16 colibe, dintre care numai șase sunt locuite. Majoritatea vieţuitorilor sunt ruşi şi sârbi.

Acest loc a fost numit „înfricoşătoarea Karulie” – şi, cu adevărat, așa şi este. După cuvintele pururea-pomenitului profesor Panaghiotis Christou[1], Karulia este „simbolul pustiei athonite”, „un loc stâncos şi abrupt, pe ai cărui pereţi sunt aşezate sihăstriile isihaştilor”. Numele de Karulia provine de la scripetele (karouli) pe care nevoitorii îl aşezaseră la coliba cea mai dinspre mare, cu ajutorul căruia coborau un coş către ambarcaţiunile ce se aflau în trecere pe acolo, şi-l trăgeau înapoi cu puţină pâine sau orice altceva ofereau de mâncare pescarii sau călătorii, ca preţ pentru rucodelia (metanii, coşuri sau mături) pe care pustnicii o puneau în coş.

Pururea-pomenitul Fotis Kontoglou descrie în chip minunat aceste sihăstrii, văzându-le ca pe nişte „cuiburi de pescăruşi”, iar urcuşul către ele numindu-l „o hotărâre extrem de îndrăzneaţă”[2].

Pentru a ajunge la izolatele colibe ale Karuliei, pelerinul este nevoit să coboare pe peretele vertical de stâncă ţinându-se strâns, cu ambele mâini, de un lanţ şi proptindu-se în mici scobituri în care abia încap vârfurile picioarelor. Pe lângă lanţ, mai sunt şi două scări de lemn.

După trecerea la Domnul a Sfântului Siluan în anul 1938, Stareţul Sofronie Saharov a viețuit într-una din peșterile de la Karulia vreme de nouă ani.

(Foto) Înfricoşătoarea Karulie – cea mai izolată sihăstrie din Sfântul Munte Athos