Poteca ce duce de la Provata spre Kareia străbate întinderi mari de păduri şi se întretaie cu alte poteci şi drumuri de munte care duc, fie la marile mănăstiri din jur, fie la numeroasele chilii sihăstreşti risipite prin po­ieni şi locuri tăinuite. Un adevărat paradis al sihaștrilor. Nimeni nu le tulbură liniştea, nimeni nu-i deranjează de la rugăciune. Nimeni nu le dictează cum să-şi ducă via­ţa, decât duhovnicul şi conştiinţa. Viaţa lor este ascunsă în Hristos. Fiecare se osteneşte după putere. Unul priveghează la rugăciune toată noaptea. Altul practică neîncetat rugăciunea lui Iisus. Altul citeşte la Psaltire şi posteşte până seara, zi de zi. Iar altul iubeşte tăcerea, cugetarea şi citirea sfintelor cărţi.

Aceasta este patria lor, pe care le-a dat-o Dumne­zeu de peste o mie de ani! În obşte sau de sine, în mă­năstiri sau schituri, în chilii izolate sau în colibe pustni­ceşti, agăţate pe stânci cu totul inaccesibile, monahii athoniţi au o singură grijă: să-şi cureţe sufletul de patimi, să laude neîncetat pe Dumnezeu şi să se roage în linişte şi singurătate pentru lume. „Fericită este viaţa pustnici­lor, a celor ce se întraripează cu dumnezeiescul dor!", cântăm la antifoanele Utreniei.

După o oră de mers prin această patrie a liniştii şi rugăciunii, iată-ne în fața Mănăstirii Filoteu. Are o aşezare minunată în mijlocul codrilor şi al poienilor. Hramul mănăstirii este Buna Vestire. Părinţii greci care ne însoţesc ne spun că Filoteu este o mănăstire cu viaţă de obşte condusă de arhimandritul Efrem, un mare isihast, care a venit aici cu ucenicii săi de la schitul Sfântul Artemie, şi a dat viaţă mănăstirii ce ajunsese în stare de paragină. Astăzi Filoteu are cel mai numeros personal - peste 80 de monahi tineri, dintre care mulţi absolvenţi de seminarii şi chiar de facultăţi. În această chinovie se duce o înaltă viaţa duhovnicească de rugă­ciune, tăcere, isihie, post şi desăvârşită armonie.

Întemeietorul acestei mănăstiri a fost Cuviosul Filotei, un sihastru athonit sfânt, contemporan cu Sfântul Atanasie Athonitul, spre sfârşitul secolului X. Mai târziu, împăratul bizantin Nichifor Votaniat (1078-1081) a înnoit integral mănăstirea, dând multe donaţii. Acelaşi lucru l-au făcut şi alţii, împăraţii paleologi: Andronic al II-lea (1282-1328), Andronic al III-lea (1328-1341) şi Ioan al V-lea (1341-1391). În secolele XIV - XVI mănăstirea era locuită mai ales de călugări sârbi, ai căror despoţi dă­deau ajutoare materiale mănăstirii.

Dar şi domnii români au dat numeroase donaţii pentru întreţinerea şi refacerea clădirilor. Astfel, Vlad Tepeş dă ajutoare Mănăstirii Filoteu pentru repararea bisericii câte 4.000 aspri anual; Neagoe Basarab dă ajutoare băneşti tuturor mănăstirilor athonite între anii 1513-1517; Vlad Călugărul (1482-1495) dă ajutor Mă­năstirii Filoteu câte 4.000 aspri anual; Radu Paisie (1535-1545) dă mari ajutoare băneşti în anul 1540, pen­tru rezidirea bisericii şi pentru frescă; C. Mavrocordat (1730-1758) şi Grigore al II-lea Ghica (1733-1752) dau mănăstirii ajutor bănesc tradiţional câte 6.600 aspri anual.

În anul 1871, Mănăstirea Filoteu a suferit un in­cendiu general. Pentru repararea întregii incinte mistuite de foc, s-au colectat mari ajutoare băneşti din România, între anii 1871-1885, până s-au încheiat lucrările de restaurare.

Intrăm în curte. Părinţii ne ies înainte. Ne aşteaptă de câteva zile. Întâi ne conduc la arhondaric, apoi la biserică să ascultăm Vecernia. După ce ne închinăm, suntem invitaţi la trapeză. Aici se mănâncă după tipic - lunea, miercurea şi vinerea, o dată pe zi, fără ulei, la ora 3 după amiază. După masă mergem iar la biserică, ascultăm Pavecerniţa şi acatistul Bunei Vestiri. Apoi ne retragem la chilii. Seara, Părintele Cleopa vorbeşte timp de o oră cuvânt de folos la întreaga obşte adunată în sinodicon. Părinţii tineri pun întrebări despre rugăciune, despre spovedanie şi Sfânta împărtăşanie.

Între orele două şi cinci dimineaţă asistăm la Utrenie şi la Sfânta Liturghie. Toţi părinţii şi pelerinii sunt prezenţi. Aici obştea se împărtăşeşte mai des, prin rotaţie. Înainte de Sfânta Împărtăşanie, egumenul îl roagă pe Părintele Cleopa să citească soborului molitfa de dezlegare. Dimineaţă, împreună cu tot soborul mer­gem din biserică la masă, într-o ordine şi tăcere desă­vârşită. Se citeşte cuvânt la trapeză, de obicei din „Vie­ţile Sfinţilor”, ca în toate mănăstirile athonite. Cu adevă­rat, ne folosim mult de unitatea soborului, de smerenia şi dragostea care este între fraţi, de curăţenia şi ordinea din biserică, de la chilii, de peste tot.

Ne închinăm la icoana Maicii Domnului, numită „Glykophilousa”, adică „Dulcea Sărutare", de o rară fru­museţe, care, după tradiţie, datează din timpul icono­clasmului (sec. VIII-IX). Mănăstirea are şase paraclise în interior şi trei în afară. Dintre sfintele moaşte, cele mai importante sunt: o părticică din lemnul Sfintei Cruci, mâna dreaptă a Sfântului Ioan Gură de Aur, donată de împăratul Andronic al II-lea şi piciorul Sfântului Mucenic Pantelimon.

Biblioteca Mănăstirii Filoteu posedă 250 manuscrise, dintre care 54 pe pergament şi două suluri rare, tot pe pergament. Conţine şi circa 20.000 cărţi bisericeşti tipărite, printre care şi cărţi chirilice în limba română.

Printre donatori se numără şi evlaviosul domn Matei Basarab cu soţia sa, ale căror portrete sunt pictate în frescă în trapeza mănăstirii. Între ctitori trebuie amintită şi „roaba lui Dumnezeu Măria Procopoaia, din Bucureşti", cu a cărei cheltuială se reface o aripă de chilii arse de un incendiu în anul 1775.

La ora 8 dimineaţă mulţumim gazdelor pentru primire şi dragoste şi plecăm spre Caracalu, fiind petre­cuţi de părinţi până în faţa mănăstirii.

(Protosinghelul Ioanichie Bălan, Pelerinaj la Locurile Sfinte, editura Episcopiei Romanului şi Huşilor, 1992, pp. 414-417)