Situată la poalele muntelui Savu, în capătul unui fir de vale, sub streaşina pădurii de lângă satul Berzunţi, vechiul schit apare amintit din secolul al XVIII-lea. Documentar, începutul mănăstirii poate fi considerat anul 1809, când locuitorii satelor Poduri şi Cernu şi-au dat acordul şi sprijinul ca ieromonahul Varnava să înceapă dezvoltarea acestei vetre monahale. Până în anul 1833 schitul Savu fusese înzestrat deja cu importante suprafeţe de teren şi păduri. La 1835 era locuit de călugăriţe, apoi de călugări pentru o scurtă perioadă, iarăşi de călugăriţe între 1854-1883. După această dată, desfiinţându-se mănăstirea, a devenit o biserică filială a parohiei Poduri. În 1896 viaţa monahală a fost reluată cu obşte de călugări. În perioada cât aici au vieţuit călugăriţe schitul a cunoscut o relativă prosperitate, fapt pentru care a avut de suferit în mai multe rânduri de pe urma jafurilor tâlharilor. Este a treia aşezare monahală veche a Episcopiei Romanului.