În cele din urmă au ajuns cu bine pe vârful Athonului și au intrat în Paraclisul Schimbării la Față. Toată bisericuța era plină de bună-mireasmă care izvora de la două mere roșii ce se aflau înaintea icoanei Maicii Domnului. Frunzulițele lor erau încă proaspete și verzi, de parcă le-ar fi tăiat cineva chiar atunci.

De îndată ce le-a văzut, Starețul a spus:

– Părinte Arsenie, de vreme ce ne aflăm la sfârșitul lui februarie, cum de sunt aici, pe o astfel de vreme aceste mere atât de proaspete? (Căci nu era cu putință ca pe timp de iarnă să se găsească pe vârful Athonului mere proaspete, care să mai aibă și frunzele fragede).

Și îndată au căzut cu lacrimi înaintea icoanei Maicii Domnului și i-au mulțumit pentru acest dar ceresc.

Au început, așadar, să le mănânce și au rămas uimiți văzând cât de dulci sunt. Atunci li s-au deschis mintea și se priveau unul pe altul. Stăpânul Ceresc Se îngrijise de credincioșii Săi robi. Mai târziu Starețul spunea: „Nu pot să uit gustul lor, căci nu-mi amintesc să fi mâncat vreodată mere atât de dulci”.

(Arhimandritul Efrem Filotheitul, Starețul meu Iosif Isihastul, Editura Evanghelismos, pp. 152-153)