Altădată, iarăşi l-a întrebat: 

 ̶  Ce mai faci, părinte Damian?

Iar bătrânul, oprindu-se puţin din lucru, i-a răspuns: 

 ̶  Părinte Nicodim, „întru necaz m-am desfătat” (Psalmul 117, 5). Dacă avem pace şi bucurie, cu darul lui Dumnezeu, în orice fel de ispite şi necazuri să îndrăznim, că nu ne vom ruşina. 

Altădată, fiind suferind de reumatism, i-a zis ucenicul: 

 ̶  Părinte Damian, nu voieşti să faci nişte băi, că tare eşti bolnav?

 ̶  Ei, părinte Nicodim! Boala vine pentru păcatele mele. Dacă vreau să scap de boală, rămân cu păcatul. Deci, mai bine primesc cu răbdare tot ce-mi dă Dumnezeu. (...)

Altădată, a spus bătrânul ucenicului său: 

 ̶  Părinte Nicodim, în noaptea asta, pe când citeam la Psaltire, l-am auzit pe diavol râzând cu hohote în chilia mea. Atunci am început să mă rog cu lacrimi şi nu l-am mai auzit. 

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 621-622)