„Ține-ți mintea în iad și nu deznădăjui!” – cuvintele Sfântului Siluan sunt valabile pentru toți creștinii. Poate cineva să trăiască părerea de rău și aceasta să se transforme în nădejde a vieții, dar la Sfântul Siluan această stare se realiza în mod desăvârșit, deplin. Părintele Sofronie mi-a oferit anumite chei de înțelegere a acestei stări, îmi spunea că mintea Starețului Siluan mergea în iad, iar trupul îi era înconjurat de flăcările iadului. Simțea harul dumnezeisc în suflet și în trup atunci când trăia acestea. Iar mesajul lui Hristos ‒ „Nu deznădăjui!” ‒ îl ajuta să trăiască totul în Hristos, curățindu-și astfel sufletul și trupul. Pentru că știm din tradiția părinților că mai întâi nevoitorul trăiește harul dumnezeiesc ca pe un foc și, cât timp rămân fideli acestei stări în Hristos, acest foc se transformă în lumina necreată. De altfel, acesta este Raiul și iadul – harul lui Dumnezeu, pe care unii îl simt ca iad, iar alții ‒ ca pe Raiul lui Dumnezeu. Din tronul lui Dumnezeu vine și harul care luminează pe toți sfinții, și râul cel de foc.

Părintele Sofronie Saharov a fost marea revelație a vieții mele. L-am trăit foarte intens în timpul Liturghiei. M-am simțit în preajma părintelui ca și cum aș fi participat la Cina cea de Taină și la rugăciunea din Ghetsimani, m-am bucurat de discuțiile teologice pe care le-am avut cu el, era un călăuzitor cu experiență în ceea ce privește rugăciunea inimii, am simțit binecuvântarea sa în timpul spovedaniilor pe care le-am făcut la el. Era un părinte mistagogic iubitor și cu discernământ și era de asemenea înaintevăzător, avea darul înaintevederii. Mi-a spus de multe ori lucruri care s-au dovedit apoi a fi adevărate.

M-am bucurat de plimbările pe care le-am avut împreună. Nu îl întrebam aproape nimic, am mers să-l ascult ca un simplu ucenic, m-am bucura însă de personalitatea Părintelui și în alte clipe, cum ar fi la trapeză. Era concentrat în timpul mesei, un spirit aristocrat și se vedea că se afla în rugăciune, cu o interiorizare de sine. Era un om insuflat de Dumnezeu și sfânt chiar și în aceste mici detalii ale vieții.

M-am bucurat de Părintele Sofronie și de modul în care picta. Odată, m-a chemat să-mi descrie modalitatea în care el alesese să picteze. Și i-am spus că a ales culori dulci și mi-a răspuns „Nu cu culori dulci, ci cu culori line. De ce nu dulce? Nu e bine, culorile dulci nu sunt bune”. Ceea ce însă am înțeles și ceea ce mi-a făcut o foarte mare impresie este faptul că fețele celor pe care-i reprezintă în scena Cinei celei de Taină aveau mintea lor in inimă, și nu în partea cerebrală. Numai cine poate participa la Sfânta Liturghie poate vedea acest lucru.

M-a învrednicit Dumnezeu să citesc scrierile multor părinți ai Bisericii, pe Sfântul Grigorie Palama, sfinții capadocienii și mulți alții, dar toate acestea le-am regăsit în mod tainic și viu în personalitatea Părintelui Sofronie Saharov.

(Cuvânt rostit de către Înaltpreasfințitul Ierótheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos, Grecia  - duminică, 13 noiembrie 2016, la Colocviul Internațional „Întâlnirea cu Duhovnicul”)