„Creştinul se naște de trei ori” – Sfântul Ierarh Antim Ivireanul

Fiecare creştin are trei naşteri. Prima naştere este trupească, din tată şi din mamă. A doua naştere este sufletească (duhovnicească) şi nu este la toţi oamenii, ci numai la cei ce s-au născut duhovniceşte din baia Sfântului Botez. Iar a treia naştere, a morţii, este mântuitoare, fără greşeală şi fără de primejdie la omul cel drept şi credincios, că nu poate să mai păcătuiască după moarte.

Mai înainte de Pătimirea lui Hristos, noi eram înconjuraţi de cinci vrăjmaşi nebiruiţi, care stăteau de-a pururea împotrivă şi ne aduceau la mare şi nevindecată stricăciune: păcatul, moartea, iadul, diavolul şi trupul.

Păcatul l-a stins prin vărsarea preascumpului Său sânge şi nu poate nimic să ne strice, de nu ne va stăpâni vreo răutate. Moartea, care s-a născut din păcat, cu moartea Lui a omorât-o. Iadul, care este plata cea desăvârşită a păcatului, prin pogorârea Lui într-însul l-a deşertat şi l-a sfărâmat. Pe diavolul, ca pe un începător al tuturor păcatelor şi muncitor al sufletelor noastre, l-a legat şi l-a aruncat în prăpăstiile cele mai adânci ale iadului. Iar trupul, prin Pătimirile Sale şi prin răstignirea cea de pe cruce, de patimi l-a domolit şi l-a curăţit.

Precum este mai fericit corăbierul acela pe care vântul cel tare îl aduce cu grabă la linişte, decât acela ce călătoreşte cu mare linişte şi fără vânt, aşa mai fericit este acela ce, fără vreme, de moarte grabnică se mută la liniştea dumnezeieştii fericiri.

La toate simţurile a pătimit Domnul: la vedere, la auz, la miros, la pipăit şi la gust. Tot aşa, la toate simţurile, este cu dreptate să pătimească cine este creştin şi următor al Mântuitorului.

Ochii lui să verse lacrimi, pentru ca să-şi plângă păcatele. Urechile lui să asculte cu răbdare în toate zilele citirile, cântările şi slujbele bisericeşti. Cu mirosul să nu miroase alta, fără numai mirosul cel duhovnicesc ce iese din sfintele cuvinte şi din darul Duhului Sfânt. Gustul să păzească post desăvârşit şi ţinere cu pâine şi cu apă, numai să împlinească trebuinţa, şi nu cu bucatele cele de multe feluri şi cu băuturile cele multe. Pipăirea, iarăşi, pentru că este decât celelalte simţuri mai vinovată, se cuvine să se smerească mai mult decât celelalte cu neodihna, cu metanii şi cu alte osteneli, cu câte se înfrânează trupul.

Mare este cu adevărat darul pocăinţei, din care poate cunoaşte fiecare mai ales dragostea cea multă ce arată Dumnezeu spre noi, creştinii, şi dorinţa ce are să ne vadă mântuiţi; de vreme ce numai pentru noi a rânduit-o, numai pentru noi a dat-o, numai pentru noi, oamenii, a vrut să fie pocăinţă în lume.

După ce face omul păcatul, rămâne mort. Mort, pentru că pierde darul cel dumnezeiesc; mort, pentru că se desparte de Dumnezeu care este viaţa cea adevărată. Iar patimile şi poftele trupului său îl duc să-l îngroape afară de cetate, afară de pământul cel fericit al Raiului, în groapa veşnicelor munci.

Mare este puterea pocăinţei, de vreme ce înviază sufletul cel mort al păcătosului, îi dă iarăşi podoaba dumnezeiescului dar ce l-a pierdut, îi deschide uşile cerului, pe care i le-a închis păcatul, îl face soţie fericiţilor îngeri, îl face moştean, lăcaş al lui Dumnezeu şi părtaş al slavei Lui celei dumnezeieşti.

Pentru ca pocăinţa să poată săvârşi aceste lucruri preaslăvite, se cuvine să fie pocăinţă adevărată, iar nu mincinoasă; pocăinţă curată, iar nu vicleană; pocăinţă a inimii, iar nu a gurii. Că, precum este aur adevărat şi aur mincinos, aşa este şi pocăinţă adevărată şi pocăinţă mincinoasă. Că pocăinţa lui David era pocăinţă adevărată, cu duh umilit şi inimă înfrântă şi smerită, iar pocăinţa lui Saul era mincinoasă şi vicleană, numai din gură, iar nu şi din inimă.

Fiecare creştin are trei naşteri. Prima naştere este trupească, din tată şi din mamă. A doua naştere este sufletească (duhovnicească) şi nu este la toţi oamenii, ci numai la cei care s-au născut duhovniceşte din baia Sfântului Botez. Iar a treia naştere, a morţii, este mântuitoare, fără greşeală şi fără de primejdie la omul cel drept şi credincios, că nu poate să mai păcătuiască după moarte.

Mare dar şi milostivă vindecare s-a dat omului de la Dumnezeu ca să moară, să se strice acest trup al păcatului şi să învieze la învierea cea de obşte alt trup – duhovnicesc, fără stricăciune şi fără moarte. Că mare dobândă aduce omului moartea, zice Sfântul Grigorie Teologul, că se taie păcatul, ca să nu rămână răutatea nemuritoare.

(Arhimandrit Ioanichie BălanPatericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 251-253)

De la același autor

Ultimele din categorie