Cuviosul Pavel Sihastrul, duhovnicul Sfintei Teodora de la Sihla

 

Râvnind vieţii marilor părinţi, Ieroschimonahul Pavel s-a retras şi el la pustie, în pădurile seculare dintre Sihla şi Râpa lui Coroi. Aici este un loc tăinuit şi binecuvântat de Dumnezeu, unde s-au nevoit cei mai mari sihaştri din Munţii Sihlei. Şi nimeni, afară de cei aleşi şi iubiţi de Duhul Sfânt, nu putea să vadă pe aceşti cuvioşi, nici să le descopere bordeiele lor.

Cuviosul Pavel Sihastrul (a doua jumătate a secolului XVII)

Acest părinte minunat şi sfânt a fost duhovnic de taină al Cuvioasei Teodora de la Sihla. El s-a nevoit mai întâi în obştea Schitului Sihăstria, în a doua jumătate a secolului XVII, şi era tuturor sihaştrilor sfetnic şi părinte duhovnicesc. Apoi, sosind în schit fericita Teodora şi dorind viaţă pustnicească, Cuviosul Pavel a dus-o, cu porunca egumenului, în Munţii Sihlei şi a aşezat-o într-o colibă părăsită. Acolo o împărtăşea bătrânul în taină cu Trupul şi Sângele lui Hristos şi îi aducea pesmeţi pentru hrană.

Mai târziu, râvnind vieţii marilor părinţi, ieroschimonahul Pavel s-a retras şi el la pustie, în pădurile seculare dintre Sihla şi Râpa lui Coroi. Aici este un loc tăinuit şi binecuvântat de Dumnezeu, unde s-au nevoit cei mai mari sihaştri din Munţii Sihlei. Şi nimeni, afară de cei aleşi şi iubiţi de Duhul Sfânt, nu putea să vadă pe aceşti cuvioşi, nici să le descopere bordeiele lor.

În acest loc pustnicesc s-a nevoit Cuviosul Pavel mai mult de zece ani, în neştiute osteneli şi bucurii duhovniceşti. În jurul său se nevoiau zeci de sihaştri iubitori de Hristos şi toţi îl aveau de părinte duhovnicesc, căci era plin de darul Duhului Sfânt, înţelept în cuvânt şi înaintevăzător. Apoi, bineplăcând lui Dumnezeu şi ajungând la măsura părinţilor de demult, şi-a dat sufletul în mâinile Domnului, pe când stătea la rugăciune sub o stâncă. Timp de peste două secole, osemintele sale au zăcut acolo, neaflate de nimeni. Iar în vara anului 1930, la 20 iulie, sfintele sale moaşte s-au descoperit prin minune unui ierodiacon iubitor de Hristos, anume Cristofor, cu metania din Mănăstirea Frăsinei, ce se liniştea în pădurile Schitului Sihla. Căci, întorcându-se de la schit şi adormind puţin pe cale, i s-a arătat în vis Cuviosul Pavel, îmbrăcat în rasă de şiac, cu barba albă, cu părul lung şi cu faţa luminată. Apoi, cu voce blândă, i-a zis:

„Părinte Cristofor, mergi la dreapta o sută de paşi şi vei găsi acolo, sub stâncă, alături de tulpina unui brad, trupul meu neîngropat, al smeritului Pavel ieroschimonahul, care m-am nevoit cândva în pădurile acestea. Osemintele mele să le îngropi acolo sub pământ, iar craniul să-l porţi de binecuvântare cu sfinţia ta în toată viaţa!"

Apoi, cuviosul facându-se nevăzut, ierodiaconul Cristofor i-a aflat cinstitele moaşte sub o pânză de păianjen la locul arătat. Erau galbene şi răspândeau bună mireasmă. Deci, sărutându-le şi făcând rugăciuni, le-a îngropat acolo, iar sfântul său cap l-a luat cu sine la chilie. Mai târziu a coborât cu acest preţios odor în Mănăstirea Sihăstria. Îl purta într-o traistă însemnată cu chipul Sfintei Cruci. Deci, spunând egumenului taina, l-a aşezat în altar pe Sfânta Masă şi a slujit trei zile Sfânta Liturghie. Apoi, sărutând tot soborul acel sfânt cap al Cuviosului Pavel, ierodiaconul Cristofor s-a întors la pustie şi nu l-a mai întâlnit nimeni până astăzi.

„Cât de minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi, Dumnezeul Părinţilor noştri!"

(Arhimandrit Ioanichie BălanPatericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 231-232)

De la același autor

Ultimele din categorie