Mitropolitul Iosif Muşat, primul ierarh al Moldovei

 

Cea dintâi grijă a Mitropolitului Iosif Muşat a fost să sfătuiască pe Alexandru cel Bun, nepotul său, să aducă de la Cetatea Albă la Suceava moaştele Sfântului Mucenic Ioan cel Nou, ca protector al ţării şi mângâiere a poporului binecredincios. Apoi, însuşi mitropolitul a mers cu mare alai, cu preoţi şi cu mult popor, în frunte cu însuşi voievodul, de au întâmpinat sfintele moaşte mai jos de Iaşi, la locul numit „Poiana Vlădicăi” şi le-au aşezat cu mare cinste în biserica Mirăuţilor din capitala Moldovei.

Mitropolitul Iosif Muşat (1402-1415?)

Cel dintâi mitropolit cunoscut al Moldovei a fost Mitropolitul Iosif Muşat. El era din familia domnilor muşatini, rudă apropiată a lui Petru Muşat (1375-1391) şi Alexandru cel Bun (1400-1432).

Din tinereţe şi-a închinat viaţa lui Hristos în obştea Mănăstirii Neamţ, unde a deprins frica de Dumnezeu şi buna nevoinţă a vieţii duhovniceşti de la cuvioşii călugări de aici. Apoi, făcându-se preot, a ajuns egumen la Neamţ. La propunerea domnului Petru Muşat a fost hirotonit episcop al Cetăţii Albe de mitropolitul Haliciului, Antonie. Însă nu stă mult aici şi este chemat ca mitropolit al Moldovei. Dar Patriarhia Ecumenică refuzând să-l recunoască şi ivindu-se mare tulburare în Biserică, smeritul Mitropolit Iosif s-a retras din scaun la Mănăstirea Neamţ şi apoi la Bistriţa. Mai pe urmă se stabileşte la „o mănăstire, la Boiştea, lângă Târgu Neamţ, unde a fost chilia vlădicăi Iosif şi unde sunt călugăriţe”. De aici, înţeleptul mitropolit povăţuia cu curaj Biserica Moldovei greu încercată, învăţa şi apăra dreapta credinţă împotriva prozelitismului catolic, hirotonea preoţi, sfătuia pe domn şi era tuturor părinte sufletesc. Se spune despre dânsul că a luat parte chiar la ungerea ca domn în cetatea Sucevei a lui Alexandru cel Bun, în anul 1400.

La 26 iulie 1401, cu vrerea lui Dumnezeu şi cu stăruinţa bunului domn Alexandru I Muşat, Mitropolitul Iosif a fost recunoscut de Patriarhia din Constantinopol ca părinte şi întâistătător pe scaunul Mitropoliei Moldovei. Timp de aproape 15 ani a păstorit în tihnă turma lui Hristos, rânduind bine cele duhovniceşti şi chivernisind cu pricepere cele bisericeşti, ca un bun econom al casei lui Dumnezeu.

Cea dintâi grijă a sa a fost să sfătuiască pe Alexandru cel Bun, nepotul său, să aducă de la Cetatea Albă la Suceava moaştele Sfântului Mucenic Ioan cel Nou, ca protector al ţării şi mângâiere a poporului binecredincios. Apoi, însuşi mitropolitul a mers cu mare alai, cu preoţi şi cu mult popor, în frunte cu însuşi voievodul, de au întâmpinat sfintele moaşte mai jos de Iaşi, la locul numit „Poiana Vlădicăi” şi le-au aşezat cu mare cinste în biserica Mirăuţilor din capitala Moldovei.

Tot în aceşti ani, evlaviosul Mitropolit Iosif a reînnoit aproape în întregime ctitoria părinţilor săi din Mănăstirea Neamţ, căreia i-a închinat cel mai de preţ odor, icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni, pe care o primise în dar din Bizanţ. De asemenea, a sfătuit pe domn să zidească din nou două frumoase mănăstiri, Bistriţa (1402) şi Moldoviţa, ca lăcaş de rugă şi de veşnică odihnă. La 7 ianuarie 1407, Mitropolitul Iosif uneşte cele două Mănăstiri voievodale, Neamţ şi Bistriţa, şi numeşte egumen peste ele pe ucenicul său arhimandritul Dometian, „ca să fie aceste mănăstiri nedespărţite una de alta, pentru că sunt amândouă ale vlădiciei mele”. Tot la îndemnul său, egumenul Dometian a scris vestitul Pomelnic al Mănăstirii Bistriţa, care se păstrează până astăzi, şi primeşte în dar icoana Sfintei Ana de la Manuel Paleologu. Asemenea şi la celelalte mănăstiri, Probota, Bogdana şi Moldoviţa, rânduieşte stareţi buni şi poartă grijă de toţi ‒ de călugări, de sihaştri, de preoţi, de popor şi de tot sfatul ţării ‒ ca un adevărat părinte al tuturor ce era.

În anul 1415, ajungând la adânci bătrâneţi, evlaviosul Mitropolit Iosif, cel dintâi părinte al Moldovei, şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost îngropat la Mănăstirea Bistriţa, în partea de sud a pronaosului, unde i s-a descoperit mormântul în anul 1975, în urma lucrărilor de restaurare a bisericii.

(Arhimandrit Ioanichie BălanPatericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 93-95)

De la același autor

Ultimele din categorie