Sfântul Paisie de la Neamţ, despre viaţa de obşte

„Petrecerea în viaţa de obşte a fraţilor adunaţi în numele lui Hristos, fără deosebire de neam, îi uneşte aşa de mult prin dragoste, încât toţi devin un singur trup, având un singur cap – pe Hristos –, un singur suflet, o singură voie şi un singur scop – păzirea poruncilor lui Dumnezeu –, îndemnându-se unul pe altul la lupta cea bună, supunându-se unul altuia, purtând sarcinile unul altuia, fiind părinte şi ucenic unul altuia.”

Zicea Cuviosul Paisie: 

– Cel ce nu vrea să pătimească cu Hristos în viaţa de obşte şi îndrăzneşte în mândrie să se ridice deodată pe crucea lui Hristos, alegându-şi viaţa de pustie înainte de vreme, el devine un răzvrătit, iar nu pustnic.

Zicea iarăşi: 

– Viaţa de obşte şi sfânta ascultare din ea, care este rădăcina vieţii călugăreşti, a aşezat-o pe pământ Însuşi Hristos Mântuitorul, dând pildă oamenilor petrecerea Sa şi a celor doisprezece Apostoli, care s-au supus întru totul dumnezeieştilor Lui porunci.

Nici o altă vieţuire, spunea cuviosul, nu aduce călugărului atâta sporire şi nu-l izbăveşte aşa curând de patimile trupeşti şi sufleteşti, ca viaţa de obşte prin fericita ascultare. Şi aceasta, datorită smereniei care se naşte din ascultare.

Iar despre dragostea cea duhovnicească iarăşi spunea: 

– Petrecerea în viaţa de obşte a fraţilor adunaţi în numele lui Hristos, fără deosebire de neam, îi uneşte aşa de mult prin dragoste, încât toţi devin un singur trup, având un singur cap – pe Hristos –, un singur suflet, o singură voie şi un singur scop – păzirea poruncilor lui Dumnezeu –, îndemnându-se unul pe altul la lupta cea bună, supunându-se unul altuia, purtând sarcinile unul altuia, fiind părinte şi ucenic unul altuia.

Iarăşi zicea stareţul: 

– Dumnezeiasca ascultare, fiind rădăcina şi temelia vieţii călugăreşti, este strâns legată de viaţa de obşte, cum este legat sufletul de trup. Că una fără alta nu poate exista.

În obştea noastră, spunea Fericitul Paisie, nimeni nu are nimic al său personal, că toţi sunt încredinţaţi că lăcomia este calea lui Iuda vânzătorul. Cel ce vine în mănăstire este dator ca toată averea sa, până la cel mai mic lucru, s-o pună la picioarele stareţului, dăruindu-se pe sine lui Dumnezeu până la moarte, cu trupul şi sufletul său.

Apoi adăugă şi acestea: 

– Cu adevărat, nu toţi în obştea noastră au ajuns deopotrivă măsura vârstei duhovniceşti. Cei mai mulţi şi-au lepădat cu totul voia şi cugetul lor, supunându-se în toate fraţilor şi răbdând cu mare bucurie ocările şi ispitele. Ei necontenit sunt stăpâniţi de mustrarea de sine şi se socotesc mai nevrednici decât toţi. 

Alţii, încă nu puţini, cad şi iarăşi se scoală; greşesc şi din nou se pocăiesc; cu greu rabdă mustrările şi ispitele, dar nu rămân ca cei dintâi, ci se roagă cu căldură lui Dumnezeu să le trimită ajutor. Sunt puţini însă şi de aceia care nu pot deloc să rabde ispitele şi mustrările. Aceştia au nevoie sa fie hrăniţi cu laptele milei, al iubirii de oameni şi al îngăduinţei, până vor ajunge la cuvenita vârstă duhovnicească.

(Arhimandrit Ioanichie BălanPatericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 296-297)

De la același autor

Ultimele din categorie