Plângerile lui Ieremia – Capitolul 1

Biblia ortodoxă

Plângerile lui Ieremia – Capitolul 1

Capitole:12345

1. O, cum a rămas pustie cetatea cea cu mult popor! Cum a ajuns ca o văduvă cea mai de frunte dintre neamuri; doamna cetăţilor a ajuns birnică.

2. Noaptea plânge întruna cu lacrimi pe obraz şi dintre toţi câţi o iubeau, niciunul n-o mai mângâie; toţi prietenii au devenit duşmani.

3. Iuda s-a dus în robie, la suferinţă şi la muncă grea; sălăşluieşte printre neamuri şi nu-şi află odihnă. Toţi asupritorii lui l-au prins la strâmtorare.

4. Toate căile Sionului sunt pline de jale şi nimeni nu mai vine la sărbătoare. Toate porţile (cetăţii) sunt pustii, preoţii ei suspină; fecioarele sunt deznădăjduite şi ea este plină de amar.

5. Vrăjmaşii ei sunt biruitori, duşmanii ei sunt cu voie bună; căci Domnul a umilit-o din pricina multelor ei păcate, iar feciorii ei au plecat în robie înaintea asupritorului.

6. Aşa şi-a irosit fiica Sionului toată strălucirea! Căpeteniile ei sunt asemenea cerbilor care nu află păşune şi fug sleiţi de puteri dinaintea urmăritorului.

7. Ierusalimul îşi aduce aminte de zilele ticăloşiei lui şi ale rătăcirii lui, de toate strălucirile pe care le-a avut în străvechile vremuri. Acum însă, când poporul a căzut în mâna vrăjmaşului şi când nimeni nu-i poate veni în ajutor, duşmanii lui se uită la el şi râd de prăbuşirea lui.

8. Ierusalimul a păcătuit de moarte, pentru aceasta a ajuns de spaimă; toţi cei ce-l cinsteau nu-l mai iau în seamă, căci au văzut goliciunea lui, iar el suspină şi îşi întoarce faţa.

9. Necurăţia lui e lipită de poala hainelor lui căci la sfârşitul lui el nu s-a gândit. El s-a prăbuşit în chip uluitor şi n-are pe nimeni să-l mângâie! «Vezi, Doamne, necazul meu, căci vrăjmaşul biruieşte».

10. Duşmanii au întins mâna spre toate vistieriile lui. El a văzut neamuri intrând în templul său, neamuri cărora le-ai dat poruncă: «Să nu intre în obştea ta!».

11. Tot poporul Tău suspină căutând pâine, şi îşi dau odoarele lor pentru mâncare, ca să-şi ţină viaţa. Vezi, Doamne, şi ia aminte cum am ajuns de ocară!

12. O, voi, trecătorilor, priviţi şi vedeţi dacă este vreo durere ca aceea care mă copleşeşte şi cu care Domnul m-a umplut de necaz în ziua întăririi mâniei Lui.

13. Foc a trimis de sus peste oasele mele şi m-a smerit, picioarelor mele le-a întins cursă, şi m-a făcut să dau înapoi; pustiitu-m-a cu totul, iar eu toată ziua bolesc.

14. Jugul păcatelor mele mi-a fost legat de gât de către mâna Lui; strânse ca într-un mănunchi, ele atârnă de grumazul meu; El a făcut să se destrame puterea mea şi m-a dat în mâna celor cărora nu puteam să mă împotrivesc.

15. Domnul a spulberat pe toţi voinicii din mijlocul meu, El a chemat oaste împotriva mea, ca să sfărâme pe voinicii mei. Stăpânul a toate a strivit ca în teasc pe fecioara, fiica lui Iuda.

16. Pentru aceasta eu plâng mereu, din ochii mei izvorăsc lacrimi, căci departe de mine este Mângâietorul, Cel ce-mi îmbărbăta inima. Feciorii mei cu toţii au fost daţi pieirii, căci duşmanul a avut biruinţă.

17. Sionul întinde mâinile sale şi nimeni nu-l mângâie! Domnul a dat poruncă tuturor vrăjmaşilor lui Iacov ca să-l împresoare. Ajuns-a Ierusalimul înaintea ochilor lor ca un lucru spurcat.

18. Drept este Domnul, căci împotriva poruncilor Lui m-am răzvrătit. Luaţi aminte, voi, toate popoarele, şi vedeţi necazul meu: fecioarele mele şi flăcăii mei au fost duşi în robie.

19. Strigat-am către iubiţii mei, dar ei m-au înşelat; preoţii mei şi bătrânii mei au pierit în cetate, când căutau hrană ca să-şi ţină viaţa.

20. Vezi, Doamne, cât sunt de strâmtorat, lăuntrul meu arde! Inima mea se zbuciumă în trupul meu, pentru că m-am răzvrătit foarte. Afară sabia seceră pe feciorii mei, iar înăuntru, moartea.

21. Toţi aud suspinul meu, dar nimeni nu mă mângâie! Toii duşmanii, aflând de nenorocirea mea, se bucură că ai făcut aşa. Să vină peste ei ziua pe care ai făgăduit-o şi să ajungă şi ei ca mine!

22. Toată fărădelegea lor să vină înaintea Ta şi să le faci lor precum mi-ai făcut mie, pentru toate păcatele mele! Căci suspinele mele sunt fără de număr, iar inima mea boleşte!

Capitole:12345

Acatistele lunii Decembrie

Rugăciuni zilnice

Calendar ortodox
22 Decembrie

glas 1, voscr. 4

Rugăciuni către sfinții zilei